
Anca Melinte
Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local
Vineri, 27 Iunie 2025 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ciulei că ar putea obţine Galaţiul din vânzările de terenuri supuse votului aleşilor în şedinţa de joi, 26 iunie 2025. Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, 27 din cele 57 de proiecte de hotărâre cuprinse pe ordinea de zi aveau ca obiect vânzarea, directă sau prin licitaţie, a unor suprafeţe de teren. Două proiecte au fost respinse, iar discuţiile – intense ...
Mama şi fiica, pe acelaşi podium
Vineri, 27 Iunie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Modă. „A crescut şapte centimetri în urma operației de scolioză severă pe care a făcut-o acum doi ani. Are 1,70 m. Mă așteptam, sincer, să se ducă la 1,80. Cel puțin măsurătorile așa spuneau, că o să fie de 1,82. Însă, important este că este sănătoasă! Nu este o femeie micuță, la 1,70 este ce trebuie. Și așa, dacă ar fi fost înaltă ca mine, numai eu știu ce a fost în sufletul meu și câte complexe am trăit. Când am intrat în clasa a IX-a deja măsuram 1,92 ...
Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi
Joi, 26 Iunie 2025 17:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea unui centru integrat de îngrijiri paliative.
Contractul are o valoare totală estimată de 20.128.576 de lei fără TVA. Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate -preţ”, numai că procedura este iniţiată sub incidenţa clauzei suspensive. Adică se va semna contractul de proiectare şi lucrări numai dacă va fi semnat şi contractul de finanţare pentru acest obiec ...
Zahărul nostru, cel de la toate mesele şi gustările
Joi, 26 Iunie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
Mă uitam la televizor şi înghiţeam în sec. Da’ nu de poftă: „Zahărul este ascuns în orice! Un bol de cereale ca acesta are 35 grame de zahăr. Un corn cu ciocolată are 12 grame de zahăr. O sută de grame de pufuleții - 12 grame. Iaurtul cu fructe conține 15 grame de zahăr. Trei bucățele de ciocolată înseamnă 20 grame de zahăr”, explica dr. Marius Sava, în emisiunea „La Măruță”.
Asta în condiţiile în care un copil ar trebui să consume 20 de grame de zahăr pe ...
În loc de bilet Transurb, localizarea geografică a telefonului. Absurd de Galaţi
Joi, 26 Iunie 2025 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde în care de pe site-ul companiei de transport public Transurb SA îţi poţi cumpăra… un abonament pentru servicii de localizare geografică a unui telefon mobil!
Nu e o glumă, ci păţania unui gălăţean care s-a ales cu o pagubă de 3 lei, dar putea să piardă 180 de lei!
Gălăţeanul ne-a povestit că accesat pagina de internet a Transurb ca să afle cum poate cumpăra un bilet de călătorie online sau prin SMS. S-a lăsat indus în ero ...
Bani pentru plata facturii la energie electrică, la Mănăstirea Adam
Sâmbătă, 28 Iunie 2025 13:00 | Publicat în Regional
În lăcaşurile de cult, lumina nu vine doar de la Cele Sfinte, ci şi cu... factură! Aleşii judeţeni tocmai au aprobat alocarea sumei de 57.828 de lei, din bugetul local al judeţului Galaţi, către Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” Adam, în scopul achitării facturilor de energie electrică.
Înainte de supunerea la vot a convenţiei de finanţare, unul dintre consilieri a lansat propunerea sprijinirii mănăstirii şi cu un plan de eficientizare a consumului de energie elect ...
Maraton de vânzări de terenuri în Consiliul Local
Miercuri, 25 Iunie 2025 20:30 | Publicat în EVENIMENT
Nu mai puţin de 27 din cele peste 50 de proiecte cuprinse pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de joi, 26 iunie, sunt vânzări de terenuri. Cele mai multe acestea, sunt vânzări directe ale unor loturi sau suprafeţe de teren ocupate de construcţii edificate de cei ce solicită cumpărarea lor, fiind chiriaşi.
Din lista lungă a afacerilor imobiliare pe care Primăria vrea să le încheie, ne-au atras atenţia cele vizate de primul dintre proiectele de hotărâre de acest fel. E ...
Cu ce important oraş spaniol se „înfrăţeşte” Galaţiul
Miercuri, 25 Iunie 2025 17:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion pe ruta București - La Coruña şi retur, în perioada 11 - 14 mai 2025. Motivul acestei deplasări externe se regăseşte pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 26 iunie: un acord de cooperare între cele două municipalităţi.
„Se aprobă încheierea acordului de cooperare între municipiul Galați și municipiul La Coruña din Regatul Spaniei”, prevede un proiect de hotărâre care va ...
Ce face românca ajunsă în America? Agricultură
Miercuri, 25 Iunie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
Ştiţi cum se spune: poţi să scoţi românca din ţară, dar n-ai să scoţi şi ţara din mintea ei! Şi cu greu o vei putea împiedica să facă oriunde în lume ce a învăţat acasă.
Aşa mă gândeam în timp ce-l urmăream pe Cristi Brancu, la Prima Tv, explicând că emisiunea lui se cheamă „La zi în agricultură. Astăzi vom vedea ce se întâmplă cu culturile legumicole în Statele Unite ale Americii”. Şi numai ce apare pe ecran cântăreaţa de muzică populară Saveta Bog ...
Sediul Bibliotecii „V.A. Urechia”, pe o marcă poştală dedicată înființării Comisiei Europene a Dunării
Marți, 24 Iunie 2025 17:30 | Publicat în CULTURA
Palatul Comisiei Europene a Dunării de la Galaţi - în prezent sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” - poate fi admirat pe o marcă poştală introdusă în circulaţie marţi, 24 iunie, de Romfilatelia.
Emisiunea filatelică "Istoria Navigației Dunărene", formată din două mărci poștale și un plic „prima zi”, este dedicată înființării Comisiei Europene a Dunării (CED) şi împlinirii a două secole de la nașterea celui numit „Părintele Dunării”, britanicul Cha ...