Potrivit unei investigaţii publicate de „Recorder”, generalul Lucian Pahonţu, şeful Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) din 2005, ar fi făcut parte din Trupele de Securitate ale regimului Ceaușescu şi ar fi participat la represiunea manifestaţiilor din 21 decembrie 1989, de la Bucureşti. Mai mult, după 1989, el a fost implicat și în intervenţiile în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii, înainte şi în timpul Mineriadei din iunie 1990.
Ancheta „Recorder” dezvăluie că șeful SPP și-a mistificat biografia profesională, document care omite o serie de date din activitatea lui.
Ulterior, Pahonțu i-a avut „în grijă” pe trei dintre președinții României – Traian Băsescu, Klaus Iohannis și Nicușor Dan.
Generalul a evitat să răspundă punctual la întrebările jurnaliștilor „Recorder” și a afirmat că întreaga sa activitate militară s-a desfășurat conform normelor legale și principiilor de loialitate, onoare și integritate.

