Rezultatele căutării pentru: pamflet - Viaţa Liberă Galaţi
Kamala Dansatoarea, în extaz după retragerea lui Biden
* Președintele american Joe Biden a anunțat, duminică seară, că nu va mai candida pentru un nou mandat. Era de așteptat ca Biden să se retragă. Ce mă îngrijorează însă cu adevărat este că Joe Biden ar fi în stare să se retragă și din Afganistan. La auzul veștii că președintele Statelor Unite ale Americii s-a retras din sursa prezidențială, Joe Biden a declarat: "Sincer, și eu aș fi făcut la fel." De această retragere ar putea profita însăși Kamala Harris, în pofid ...
Hai, Omenire, să-ți ghicesc viitorul și mai mult ca prefectul!
* Ca să nu-i dezamăgească pe rareșbogdăneii care-au votat-o cu 3 mâini și 16 picioare, precum miriapozii, Ursula vrea să introducă în țările membre ale Uniunii Europene politica egalității de hidrogen. Noi, moldovenii, știm ce-avem de făcut: intrăm în prima bombă cu hidrogen de cartier, și, sub pretextul că-l căutăm pe fratele barmanului, fredonăm cât ne țin bojocii: "Nea Alecu, nea Florin Salam Alecu/ Tunde oaia și berbecul."* În Leeds, Marea Britanie, a ieșit cu sc ...

Fă guturai din ce ai!

Sâmbătă, 20 Iulie 2024 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

Fă guturai din ce ai!
Cel mai debusolat bătrânel puternic al planetei a făcut Covid 81. Imediat, conform cutumelor, s-a izolat în sânul familiei. Ca să arate că-i pasă și ca să nu zădărnicească efortul care mai e de zădărnicit, Mihai Gâdea de la Antena 3 a intrat în starea de solidaritate: "Dacă e nevoie, fac și eu", a declarat Gâdea, fără să-și dea seama că a vorbit urât. Din empatie, Cristian Tudor Popescu Pietone a făcut un rapel la calm. Șefa de la ANM, Rodica Mateescu Bitănescu, se n ...
Ministrul Energiei „fură curent”
* Îi mai țineți minte pe cei care vă luau temperatura și numele termometrului în deșert, la intrarea în supermarket?! S-au angajat la ANM, cu normă întreagă la cap, în contextul caniculei. Unul dintre ei are năzuințe și mai mari: vrea să devină parlamentar, ca să poată să-și facă calul senator, pardon de exprimare! De fapt, este vorba de celebra iapă plată Canigula, care i-a aparținut lui Iulian Bulai.* Pentru că miercuri seară era cât pe ce să plouă cu apă, Asocia ...
Ciucă visează fotoliul de președinte și masa de prânz
* Astăzi este joi, deşi nu m-aș grăbi să pun mâna-n foc și nici măcar în cupola de foc. Am mai făcut asta, şi m-am ars. Imediat ce voi avea o confirmare oarecum oficială sau măcar un link, vă voi da de veste. Că nu-i ușor să trăiești cu deplina convingere că joi este joi. Mai ales că nu sunt sigur că ipoteza asta a trecut de exigențele și aprobarea lui Cristian Tudor Popescu Piedone. Până nu spune CTP și nu postulează ayatolahul presei că azi este joi, rămânem scep ...
Un cioclu din Galați dă de pământ cu Academia Română
* Academia Română ia în calcul canonizarea unui cioclu din Galați, după ce bărbatul a fost auzit exclamând, ziua în amiaza mare, în fața unuia dintre cimitirele din oraș: "Din păcate, nici verbul A FI nu mai este ce era."În sprijinul acestei inițiative lăudabile și, implicit, a gânditorului Gelu Vinereanu, au venit foștii săi vecini. Doamna Mirela D. a declarat pentru rubrica noastră: "Era un domn respectuos...Cum, este viu?! Aoleu, mă scuzați! Deci Gelu e un adevărat me ...
Laba ursului din pădure, în România lucrului bine făcut
Ai sărit peste micul dejun? Nu-i bai, că te reabilitează analiștii cinetiști, sportivi și gastronomici. Potrivit acestora, mișcarea de natură atletică face bine la sănătate, iar sănătatea, așa cum ne învață experții din reclame, este vitală. Până și viața este vitală, dar nu vrem să recunoaștem. Dar despre asta, vorba lui Trump, ați auzit deja, cu urechile. Nu-mi stă în fire să mă gândesc la haleală mai mult decât este cazul, însă, din când în când, mă mai ...
Batalionul de husari fără cai. Insolaţii îngheţate pe asfaltul fierbinte
* Codul roșu de caniculă care afectează România se va extinde până la mijlocul săptămânii viitoare, iar marţi şi miercuri va fi cu adevărat cald, nu răcoare ca-n weekendul ăsta.* Arhiepiscopul Tomisului a spus, într-o emisiune la radio, că o femeie căsătorită nu trebuie să umble cu capul descoperit. A doua zi, printre recomandările direcţiilor de sănătate publică pentru populaţie în perioada caniculară, figura şi cea privind acoperirea capului cu o pălărie cu borur ...
Ai, n-ai bulan, vremea finalei trece. Insolaţii îngheţate pe asfaltul fierbinte
* 644 dintre cele 745 de firme din domeniul comercializării pâinii verificate în luna iunie nu au respectat prevederile din domeniul protecţiei consumatorilor. Aproape 90%! Şi cică să mănânci sănătos! De unde, nene?* O reţea de spitale clandestine din Filipine oferă servicii de chirurgie plastică criminalilor fugari și celor care lucrează în centrele de fraudă online, pentru a-i ajuta să scape de arestări. De la transplant de păr și implanturi dentare, la perfuzii pentru a ...

S-a întâmplat pe 14 iulie

Duminică, 14 Iulie 2024 00:00 | Publicat în CALENDAR

S-a întâmplat pe 14 iulie
1789 - Căderea Bastiliei, care a marcat începutul Revoluției franceze. Din 1880, 14 iulie este Ziua națională a Franței.1817 - Încetează din viaţă Madame de STAËL [ANNE MARIE LOUISE GERMAINE NECKER] (n. 1766), scriitoare franceză, baroană de Staël-Holstein.1873 - Regele Carol I semnează Decretul pentru înființarea unei secţii de telegrafie în cadrul Batalionului de geniu al Armatei Române, marcând astfel apariţia transmisiunilor militare.1918 - Se naşte INGMAR BE ...
Pagina 18 din 117