* Reunire. „Așa-s băieții, umblă numai după fete/ Roșcate, blonde, șatene și brunete...”, îmi fredona un gând, în timp ce pe micul ecran varianta adultă a trupei „Angels” cânta cu totul altă piesă.
Pentru cei care s-au născut mai târziu, precizez că trupa „Angels”, înființată de Costi Ioniță acum 22 de ani, se reunește pentru un concert special pe 10 octombrie, la „Berăria H” din București. Poate fi o ocazie pentru „nostalgicii” anilor 2000 să le r ...
Audouin Dollfus, fizician, astronom și aeronaut francez, s-a născut pe 12 noiembrie 1924, la Paris. A fost un pionier al explorării spațiale, a efectuat numeroase zboruri în balon echipat cu telescop, cel mai spectaculos fiind cel care, în aprilie 1959, i-a permis să se ridice la altitudinea de 14.000 de metri, la bordul unei capsule etanșe agățate de un „ciorchine” format din vreo sută de baloane, și să efectueze observații care l-au ajutat să deducă prezența apei pe Marte. ...
Casa de Cultură din Tecuci şi Cenaclul literar „Calistrat Hogaș” organizează joi, 2 octombrie, lansarea volumului „Trilogia iubirii - Cartea a II-a”, semnat de scriitorul Aurel Scarlat.
Lansarea, programată de la ora 16.00, la Sala "Studio" a Casei de Cultură din Tecuci, va fi prezentată de scriitorul Iulian Bostan, iar discuțiile vor fi moderate de poetul Dan Vîță, președintele Cenaclului „Calistrat Hogaș”.
Intrarea este liberă. ...
Balanță Oportunități sociale se află la orizont. Relațiile sunt în prim-plan, așa că profită de ele!
Scorpion Introspecția și reflecția sunt esențiale astăzi. Învață să îți asculți intuiția!
Săgetător O zi plină de aventuri și noi descoperiri. Fii deschis la oportunități în călătorii sau educație!
Capricorn Fii pregătit să dai dovadă de disciplină! Munca ta grea va fi recunoscută, deci rămâi concentrat.
Vărsător Ideile inovatoare pot atrage atenția. ...
Doi fraţi spărgători de bănci, în filmul zilei la tv
Miercuri, 01 Octombrie 2025 12:30 | Publicat în UTILE
"Cu orice preţ"
TVR 1, miercuri, 1 octombrie 2025, ora 22,00SUA, 2016, crimă, dramă Cu: Jeff Bridges, Chris Pine, Ben Foster
Titlu original: Hell or High Water Doi frați din Texas, Toby și Tanner, se reunesc după ani la rând în care drumurile li s-au despărțit, pentru a jefui filiale ale băncii care amenință cu executarea silită afacerea familiei lor. Pentru ei, jafurile nu sunt decât o ultimă încercare disperată de a-și pune la adăpost viitorul care le-a fost răpit. ...
Astăzi, 1 octombrie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: bulevardul Siderurgiștilor, între strada Brăilei și strada Basarabiei; strada Brăilei, între strada Domnească și bulevardul Dunărea; bulevardul Oțelarilor, între strada Stadionului și bulevardul Dunărea; strada Domnească, între strada Prundului și strada Brăilei; strada Universității, între strada Domnească și strada Alexandru Ioan Cuz ...
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie şi săptămâna aceasta.
Astăzi, 1 octombrie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Brăilei.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Independența și Tudor Vladimirescu, iar pe DJ 251, la Schela și Pechea. Pe DE 581, un radar va fi prezent l ...
21 de goluri marcate de două echipe din Liga a IV-a!
Marți, 30 Septembrie 2025 13:00 | Publicat în SPORT
În două din partidele etapei a patra a Campionatului Județean de fotbal s-au înregistrat scoruri record: 10-0 și 11-2.
Este de remarcat verva deosebită a celor două echipe învingătoare, dar ce au făcut apărările adverse? Gloria Ivești (foto) a dispus de Avântul Drăgănești cu 10-0 (2-2 la juniori). Autorii golurilor: Andrei Mihai 3, Izvoranu 2, Roșu, Moscu, Cucu, Hilohi şi G. Iancu.
A doua performeră a fost Luceafărul Berești, învingătoare cu 11-2 (5-1 la juniori) în me ...
Cariere. André Rieu, regele modern al valsului
Miercuri, 01 Octombrie 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
André (André Léon Marie Nicolas) Rieu, violonist, dirijor și compozitor neerlandez, s-a născut pe 1 octombrie 1949, la Maastricht, tatăl său fiind dirijorul Orchestrei Simfonice din Limburg şi al Operei din Leipzig.
A început să ia lecţii de vioară de la cinci ani, la iniţiativa tatălui său. A urmat Conservatorul din Liege, unde a studiat vioara, apoi cursurile Conservatorului din Maastricht și pe cele ale Conservatorul Regal din Bruxelles.
În 1978, a înfiinţat Ansamblul ...
Astăzi, vremea va fi rece, iar cerul, senin noaptea, dar parţial noros în cea mai mare parte a zilei. Temperaturile se situează între 7 grade Celsius, minima nopţii şi 15 grade Celsius, maxima zilei.
Probabilitatea de precipitaţii este scăzută. Vântul va sufla cu 5-8 km/oră, dinspre nord şi nord-vest, cu intensificări în rafale până la 32 km la oră.
Presiunea atmosferică se situează în jurul valorii de 765 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă urcă până la 90 ...