Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au atras atenţia Londrei că "cele două părţi" trebuie să aplice acordul privind Brexitul, în cadrul unei întâlniri cu premierul britanic Boris Johnson pe fondul tensiunilor în legătură cu Irlanda de Nord, relatează AFP şi Reuters. "Cele două părţi trebuie să aplice ceea ce au convenit. Unitatea UE pe acest subiect este totală", au transmis cei doi lideri ai UE, în pos ...
Preşedintele american Joe Biden îl va avertiza pe premierul britanic Boris Johnson, atunci când cei doi se vor întâlni la Summitul G7 din această săptămână, să nu-şi încalce angajamentele privind Irlanda de Nord din cadrul Acordului Brexit, a relatat luni cotidianul britanic The Times, potrivit Reuters. Menţinerea păcii în Irlanda de Nord fără a-i permite Regatului Unit un acces pe uşa din spate către pieţele Uniunii Europene prin frontiera terestră lungă de 500 de kilome ...
Premierul britanic, Boris Johnson, urma să confirme luni relaxarea restricţiilor legate de pandemia cauzată de coronavirus, pe baza îmbunătăţirii situaţiei sanitare, au anunţat serviciile sale, notează AFP.Liderul conservator urma să facă publică a treia etapă a foii sale de parcurs pentru ieşirea din lockdown luni după-amiază, după un bilanţ cu miniştrii cabinetului său. Noua etapă va intra în vigoare la 17 mai, dată la care vor fi, de asemenea, relaxate unele restricţi ...
Proprietarul unui bar din Nottingham a făcut o cerere prin care vrea să-și schimbe activitatea și să devină cult religios, pentru ca să poată să funcționeze în timpul pandemiei de coronavirus. James Aspell a decis să-și înregistreze barul sub numele „Biserica celor 400 de iepuri”. În timpul restricțiilor de gradul 3, lăcașurile de cult pot fi frecventate, chiar dacă numai de către cei care formează o familie sau o bulă. Pentru ca autoritățile să-i permită formarea r ...

UE şi UK, două săptămâni pentru un acord comercial

Vineri, 02 Octombrie 2020 16:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Uniunea Europeană şi Regatul Unit vor continua negocierile privind relaţiile comerciale post-Brexit săptămâna viitoare şi până la Consiliul European din 15-16 octombrie, au declarat vineri surse diplomatice europene pentru Reuters.Runda de negocieri din această săptămână dintre UE şi Londra, ultima programată, nu a reuşit să soluţioneze toate problemele rămase nerezolvate.Principalele divergenţe sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de comerţ l ...
Fostul vicepreşedinte Joe Biden, candidatul Partidului Democrat la preşedinţia SUA, a avertizat Regatul Unit că dacă Brexitul va duce la încălcarea acordului de pace din Irlanda de Nord, nu va exista un tratat comercial între Londra şi Washington, transmite Reuters."Nu putem permite ca Acordul din Vinerea Mare, care a adus pacea în Irlanda de Nord, să devină o victimă a Brexitului. Orice acord comercial între SUA şi Regatul Unit trebuie să depindă de respectarea acordului şi s ...
Vaza pe care Eva Braun i-a oferit-o cadou lui Adolf Hitler, împreună cu buchetul de mireasă, imediat după oficierea căsătoriei în buncăr, o sabie vikingă Woulfbert, fotoliul preferat al reginei Victoria - primit cadou de la nepoata sa Maria, viitoare regină a României Mari - dar şi pălăria şi mănuşile celebrului Buffalo Bill, sunt printre cele mai preţioase exponate ale "Sally Antiques" din Portsmouth, Marea Britanie. Este un muzeu privat cu vânzare, la care gălăţeanul Răz ...

Nu se mai publică bilanţul deceselor

Duminică, 19 Iulie 2020 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Regatul Unit a anunţat că întrerupe publicarea zilnică a numărului de decese după infectarea cu coronavirus, din cauza suspiciunilor că bilanţurile anterioare ar putea fi exagerate, informează Reuters. "În prezent, decesele zilnice iau în considerare toate persoanele testate pozitiv la coronavirus şi decedate ulterior, fără o separare între data testării şi data decesului", potrivit Guvernului. Regatul Unit este ţara europeană cea mai afectată de epidemia de coronavirus, cu ...
Parlamentul European a solicitat Consiliului Uniunii Europene să nu ia nicio decizie cu privire la schimbul de amprente digitale cu Regatul Unit, atât timp cât nu există garanţii cu privire la protecţia datelor, şi să se aştepte întâi încheierea noului parteneriat de cooperare cu Londra, potrivit unui comunicat de presă al PE. Legislativul european a respins proiectul propus de Consiliu cu 357 voturi împotrivă, 329 voturi pentru şi patru abţineri.Eurodeputaţii susţin că atât ...
Andrei Vener, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Vasile Alecsadri", a fost admis la patru universităţi din Marea Britanie, University College of London (UCL), King's College, Manchester University şi Edinburgh University. A ales să meargă la UCL, în speranţa că va putea să-şi dezvolte acolo pasiunea pentru roboţi. Din toamnă, speră să devină student la University College of London, unde să-şi poată dezvolta pasiunea pentru robotică. A ales să studieze în străin ...
Pagina 1 din 2