Nu...nu este aceasta...este Cealaltă! Deoarece numai Cealaltă se scrie cu literă mare! Aceasta se scrie cu literă mare numai la începutul Lumii, dar Cealaltă se scrie cu iniţială majusculă chiar şi după sfârşitul Lumii! Când merge, e înaltă, foarte înaltă...Înaltă cu literă mare, adicătelea! Când stă, e lungă, foarte lungă... Lungă cu literă mare, adicătelea! Şi-i însoţită (şi când merge, şi când stă) de-o Voce inconfundabilă...Voce de Mire Moldav, adecă! Şi astfel ascult...şi Acum!
„Aştept să vină domnişoara Primăvară/ şi-n răsuflarea ei să tai frunze la câini!/ cât de frumos voi bea nectar cu apă chioară/ din satul meu cu trei cărări şi trei fântâni!...
Încet, pe deal, cu dorul lelei şi cu vaca,/ să văd ce fel de greierişuri am pierdut/ când am plecat mult prea departe de Ithaca,/ după sirene fără minte şi trecut!...
Ce-o să mai simt aroma Lunii cum azvârle/ (printre furnici) cu plete lungi până-n Pământ/ cum trec (prin somnul meu) copii după şopârle/ şi cum conjugă (pur şi simplu) verbul „Sînt”!...
Şi vaca toată numai lapte şi sfioasă,/ păscând cucută verde-crudă dinspre os,/ pentru viţelul celor şapte ani de-acasă/ şi pentru mine, Făt-(de)scris pe jos, mai jos!...
Doar flori de câmp şi păsări proaspete să vină/ la capul meu pus pe tăcere şi dezvăţ,/ să-mi spună: uite, toţi se duc să ia Lumină.../ sunt credincioşi şi sunt sărmani cu traista-n băţ!...
Sătul de ce-s, de aventuri şi de Mirare,/ de bucurie că mi-a dat Iubirea-n foc,/ plec să mă duc la Primăvară...fără care/ nu mai dau colţ, nu mai dau rod, nu mă mai joc!...
Nu am ce face, nestemată Domnişoară,/ căci m-ai vândut şi te-ai spălat (frumos) pe mâini.../ cărarea mea s-a prescurtat până Afară,/ unde am Loc să tai (în veci) frunze la câini!”...
Păi...chiar şi tu, Domnişoară? Tocmai acum? Cu ce ţi-am greşit? Nu-i destul că m-ai zvârlit din colţ în colţ, m-ai purtat de la Ana la Caiafa, m-ai înşelat cu centura de castitate şi, când te-am pârât în târg şi la moară, l-ai pus pe Iuda să mă lege la Stâlpul Batjocurii, deşi ştiai că el a vândut Eternitatea pentru câţiva arginţi? N-ai avut nici un fel de milostenie! Ba, pe deasupra, ai dat-o şi pe Maria-Magdalena drept pradă furioşilor lapidatori libidinoşi! Gata, te rog să mă laşi în Pace! Îmi iau Maria şi plec! Şi-ţi mai spun doar atât: „Sunt iarbă până unde a ostenit Lumina! Sâc!
