TERAPIE INTENSIVĂ (II)

Scris de Ion Zimbru

Sâmbătă, 18 Decembrie 2021 00:00

Sigur că da! Suntem nişte amăgiţi! Amăgiţi de tot, putem spune! Motivele sunt cu duiumul! Dezamăgitorul Ion Mutelcă ne priveşte compătimitor şi părându-i rău, parcă, de starea noastră deplorabilă din cel puţin acest punct de vedere! Şi, ritualic, ne serveşte cu câte-un ceai împotriva păcălelii, adicătelea câte o ceşcuţă în care se observă licoare cu miros de nu-mă-uita! Sorbim încet, civilizat! Încă nu ştim ce efect are asupra minciunii, însă, oricum, credem că-i mai bună ceastă miraculoasă fiertură de miozotis, servită direct în odaia stranie a vraciului, mai ales, decât orice altă băutură din circuitul natural al lichidelor universale! Deja simţim că uităm prin nu-mă-uita! Deja suntem cuprinşi de sindromul delicat şi dificil al Dezamăgirii! Deja nutrim ideea că trebuie să renunţăm la războiul cu Amăgirea! Parcă-i mai bine amăgit decât dezamăgit, nu? Dar nu! Mutelcă nu s-a pronunţat, încă! Aşteptăm indicaţiile şi reţetele sale! Deocamdată, tacticos şi tăcut, mănâncă borş-flăcău cu mămăligă-goală! Pentru cine nu cunoaşte, borşul flăcău e un fel de mâncare din borş, în care nu s-a pus nimic vegetal şi animal! Iar mămăliga goală este un fel de mămăligă clasică, dar preparată astfel încât să nu iasă plină: într-o apă fiartă până vezi că-i scăzută-scăzută, arunci puţină făină de păpuşoi, din ce în ce mai puţină, însă n-o laşi să fiarbă! treci rezultatul prin strecurătoare, îţi faci semnul crucii, înghiţi în sec, pui zeama în borşul flăcău şi te apuci de mâncat! de tratament, adecă!... Altfel spus, doctorul în Amăgire, Ion Mutelcă, se tratează şi dumnealui! Oare de ce? Că doar arată cu mult mai bine decât noi, clienţii săi păliţi de iluzoriu! N-avem curajul necesar pentru a-l iscodi şi pentru a ne limpezi în legătură cu misterul prezent şi presant în cubul cu sferă circumscrisă! Aşadar, îl lăsăm să termine în voie, că şi noi mai avem câte o ţâră de nu(mă)uitare/nu(te)uitare în ceştile meşteşugite artistic şi din lut marca Omar Khayyam!... În sfârşit, preludiul cestei Simfonii e gata! După această masă netă (nu brută!) Lecuitorul (nu Magul!) îşi drege glasul cu apă chioară (apă limpede, din fântână, adică!)... şi începe calm, liniştit, persuasiv, mai abitir decât Ramana Maharshi, mai senin decât Osho, poate egal, dacă nu cumva mai încărcat şi mai deschis spre Iluminare şi spre Înălţare decât Învăţătorul din Nazareth! Amândoi, ascultători exact ca nişte clienţi amăgiţi, suntem numai ochi şi urechi, racordaţi la un Ochi şi la un Timpan universal, parcă! Parcă strigaţi/ademeniţi de-o Sirenă galactică! Parcă trecuţi prin dârmoane halucinogene! Parcă învăţaţi cu dezvăţul! Sau dezvăţaţi de învăţ! Meticulos şi aproape stupefiant, cum celebrul celebrei Agatha Christie, Hercule Poirot, înţeleptul moş Ion Mutelcă se uită cotropitor în ochii noştri şi începe!... (Stai să auzi!)