FEMEIA PERFECTĂ (IV)

FEMEIA PERFECTĂ (IV)
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

La toate s-a gândit speculantul Costică Brânză înaintea celei mai importante şi celei mai aşteptate întâlniri cu omologul său, Vasile Şvaiţer, dar că vor ajunge să-şi scormonească şi să-şi cântărească IQ-urile personale şi pe ale scumpelor lor jumătăţi, nici vorbă să-i fi trecut pe vro undeva! Oarecum surprins, Costică se scarpină pe la tâmple, pe la inghinală, pe la axială - un obicei urât-urât, însă pe care-l cultivă la orice oră din zi şi din noapte, în faţa soţiei, în faţa bossului, în faţa copiilor, oriunde, oricând! Şi Vasile-i la fel! Mai mare „dragul” să-l vezi şi să-i vezi pe amândoi stând cu turul pe capotele limuzinelor şi scărpinându-se de zor între crăcănatele îmbrăcate-n treninguri şi încălţate-n substantive colorate şi aerodinamice, tip broscoi râios! Pardon, mai mare scârboşenia să-i vezi cum îşi proiectează flegmele la ţintă, cum azvârle cuvinte „rare” în/spre femeile care trec prin viaţă, încolo şi încoace, dar n-au curaj să-i înfrunte pe ceşti doi farfasiţi şi cocoloşiţi ai Ticăloşeniei numite Democraţie! Fiecare mangosit poartă lanţ de aur la gâtul gros şi gras, în capătul căruia se clatină un ditai dovleacul umplut cu seminţe multe-multe, dar sterile! Îţi vine să crezi că aceste lanţuri de neam-prost sunt împotriva păduchilor, împotriva sarcopţilor, împotriva tuturor goangelor pe care iluştrii noştri caraghioşi le scot şi le elimină prin toate orificiile şi prin toate articulaţiile anatomiei arborelui lor genetic, pornind de la Iuda încoace! Aşadar, iată cine-şi evaluează IQ-ul, iată ce „deştepţi” scociorăsc/analizează coeficientul de inteligenţă al prea/rezistentelor lor nevestici!... Brânză aprinde o ţigară! Ţalul nu mârâie! Şi Şvaiţer îşi aprinde o ţigară! Ţalul tace! Brânză şi Şvaiţer hohotesc de satisfacţie! Ţalul se înclină până la bombeurile cestor flecari, cestor lainici cu legitimaţii la BRDST - Banca Română de Distrugere Sistematică a Ţării! Ţalul mai aduce un rând de „mici”! Whisky, bre! Câtă bucurie afişează acest cuplu de mălai-mare, acest cuplu masculin de lichele afumate! Chiar îşi rotesc privirile în jur şi caută invidia malignă a clienţilor/marţafoilor mărunţei, care, iacătă, umple „Cotul Donului” cu fum şi cu silă şi cu aroganţă, dar şi cu „celebrele” balcanice râgâieli... fără de care nu ai ce căuta într-astă lume de cvasi/analfabeţi! Vladimir Turturel, contra/spionul meu, nemaipomenitul meu comisar contra/informativ, e foarte bine deghizat în „om de-al lor”, are urechi timpane ascuţite şi retine bine şlefuite pentru această nobilă meserie! Şi iată ce mai înregistrează!...(Stai aşa!)

Divina Tragedia, Colecție 

Citit 885 ori Ultima modificare Joi, 23 Martie 2023 02:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.