Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor vor fi la datorie şi săptămâna aceasta.
Astăzi, 30 iulie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Brăilei.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 la Independența și Tudor Vladimirescu, iar pe DJ 251, la Schela și Pechea. Pe DN 26, radare se vor afla la Tulu ...
Călătoria în timp, legănată, pe o pânză de păianjen?
Vineri, 01 August 2025 15:00 | Publicat în CULTURA
Motto: „Scopul vieții este bucuria (…) Restul este imaginație!”Iulius Berca, personaj din carte (p. 60)
Adrian Alui Gheorghe, "Povestea elefantului care trăia într-o nucă", Editura pentru Artă și Literatură, București, 2025
Recent încheiatul eveniment literar de la Galați, Festivalul Internațional „Poezia - port la Dunăre”, organizat de către Uniunea Scriitorilor din România Filiala Sud-Est, Primăria municipiului Galați și Consiliul Local, Consiliul Județe ...
Acoperiș smuls de vijelie într-o gospodărie din județul Galați
Marți, 29 Iulie 2025 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Vântul puternic din noaptea de luni spre marţi a avut efecte nedorite asupra unor construcții din județ. La Grivița, acoperișul unui saivan a fost luat pe sus de vijelie și aruncat câteva zeci de metri, punând în pericol celelalte imobile din jur, precum și autoturismele parcate în curțile învecinate.
Din fericire, datorită orei târzii, în calea învelișului de tablă și scândură nu s-a aflat nicio persoană. Pompierii au fost însă chemați să recupereze acoperișul rupt ...
Cod portocaliu de inundații în bazinele hidrografice Siret, Prut şi Bârlad
Marți, 29 Iulie 2025 00:00 | Publicat în Regional
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis avertizări Cod portocaliu de inundații pentru râuri din județele Suceava, Harghita, Neamț, Bacău, Botoșani, Iași, Vrancea, Vaslui și Galați, valabile până marți dimineața.
Potrivit INHGA, în intervalul 28 iulie, ora 15.00 - 29 iulie, ora 12.00, avertizarea vizează râurile din bazinele hidrografice Suceava (județul Suceava), Moldova (județul Suceava), Bistrița (județele Suceava, Harghita, Neamț ...
Un localnic în vârstă de 64 de ani din Frumușița a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgență din Galați, după ce a fost rănit de explozia unei butelii de aragaz, luni după-amiază.
Omul s-a ales cu arsuri grave în urma deflagrației, la fața locului fiind solicitat elicopterul SMURD.
După ce i-a fost acordat primul ajutor, rănitul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, în stare critică, în vederea evaluării stării și acordării îngrijirilor necesare.
Din ...
Dulceața din coji de pepene verde este extrem de ieftină și de simplu de realizat.
Ingrediente. 3 kg coji de pepene verde curățate, 3 kg zahăr, 1,5 l apă, 1 baton de vanilie (sau 3-4 plicuri de zahăr vanilat), zeama de la 3 lămâi.
Preparere. Se scoate miezul cu grijă, astfel încât să mai rămână un pic de miez roșu pe coajă. Se taie în sferturi și se curăță coaja verde de la exterior. Se prepară siropul. Se pun pe foc 1,5 litri de apă și tot zahărul. Se adăugă vani ...
Deși pare complicat, să faci ravioli e simplu ca ”Bună ziua”. Și pentru că ravioli trebuie umpluți cu ceva, vă prezentăm o variantă simplă, cu ciuperci călite și brânză.
Ingrediente: pentru umplutură: 1 caserolă mică de ciuperci champignon, 2 căței de usturoi, 1 ceapă albă mijlocie, 1 lingură de ulei de măsline, 30 de grame de brânză Feta, sare, piper, câțiva stropi de zeamă de lămâie; pentru aluat: o cană și jumătate de făină albă, 1 praf de sare, 1 ou, ...
Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii
Sâmbătă, 02 August 2025 10:00 | Publicat în SFATURI
Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Temperaturile ridicate accelerează alterarea alimentelor, iar unele produse devin adevărate pericole pentru sănătate, dacă nu sunt consumate cu grijă. Alegerea greșită a mâncărurilor poate duce la toxiinfecții alimentare, disconfort digestiv sau deshidratare.
Printre cele mai riscante alimente vara se numără carnea și preparatele din carne, în special mezelurile și produsele semipre ...
În mijlocul verii, printre cele mai căutate și savuroase fructe se numără pepenele galben. Aromat, dulce și răcoritor, acest fruct cu pulpă galbenă sau portocalie nu este doar un deliciu estival, ci și o sursă importantă de vitamine și minerale care contribuie la menținerea sănătății organismului. Fie că este consumat simplu, în salate de fructe sau în smoothie-uri, pepenele galben este un aliat natural al stării de bine.
Originar din Asia și cultivat de mii de ani, pepen ...
Decoperire macabră într-un canal de irigații de pe raza localității Negrea, comuna Schela!
Luni după- amiază, un trecător aflat în zonă a observat în canalul de irigații trupul unui bărbat care nu dădea semne de viață. Omul a anunțat pompierii, care au intervenit ca să-l recupereze. Din păcate, salvatorii sosiți rapid de la Galați nu au mai putut face nimic pentru acesta, echipajul medical constatând decesul.
”La fața locului s-a deplasat de urgență o autospecială d ...