Oameni de seamă. Lucia Demetrius, şcolită la Paris, o glorie a anilor ‘50
Vineri, 16 Februarie 2024 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Lucia Demetrius, prozatoare, poetă, traducătoare, s-a născut pe 16 februarie 1910, la București. A urmat Școala Centrală ”Maria Brâncoveanu” între 1921 și 1928. În 1931, şi-a luat licenţa în filosofie, absolvind, concomitent, cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, la clasa profesorului Ion Manolescu, iar în 1932 şi-a luat şi licenţa în litere.După câteva luni în care a jucat pe scena teatrului din Cernăuţi, Lucia Demetrius a devenit actriţă a companiei teatra ...
Acesta pleacă tocmai din capătul Acum(ului) de Atunci. Şi vine in/decent şi in/existent şi i/real şi i/mediat tocmai în capătul Acum(ului) de Acum. Vine fără orgolii, fără emoţii, fără patimi. Combustia desfăşurării se află în Gândul (şi visul) de Dinainte şi de După. Adică de Dinainte şi de După capătul Acela şi capătul Acesta. Care capete, judecate prin lipsa oricărei atingeri de subiectivism, nu sunt fixe. Altfel spus, nu au loc. Se întâmplă fără loc. Şi c ...
"Vezi orizontul? E ăla din vârful dealului. Nu se vede, însă-i acolo. Vezi unde-i acolo? Pe fiecare vârf se află câte un orizont, deşi nu se vede. Tu vrei să ai orizontul de pe dealul Ciorii, mai aproape, sau orizontul de pe dealul Ciutei, mai departe? Dacă alegi orizontul apropiat, crezi că poţi să ajungi mai repede la el, nu? E o minciună gogonată. Şi ştiu că ai fost de multe ori pe culmea Ciorii. Ai găsit orizontul acolo? Nu l-ai găsit. Ai fost şi pe culmea Ciutei. Şi ni ...
"Când te însori, dacă te însori, trebuie să ai mare grijă, trebuie să fii foarte atent. Drumul căsătoriei se află foarte lung şi foarte greu. Deşi ţi se pare scurt şi uşor, nu-i deloc aşa. Deşi tu crezi şi zici că, strâmb fiind, are mai mult farmec, te înşeli. Drumul acesta nu-i colnic, nu-i cărare prin lanul de secară, nu-i potecă prin liziera cu ghiocei. De când e lumea şi pământul, acest drum se află foarte întortocheat, plin cu obstacole de tot felul, plin cu s ...
Câinele, imprevizibil şi mânat de instincte, vine cu ochii roşii spre mine. Şi vine, şi latră, şi vine, şi urlă, şi vine!... Ştiindu-mă cu frică organică faţă de "prietenul" omului, înlemnesc. Nu pot face nici un gest de apărare, nu pot articula nici un cuvânt de ajutor. Doar mă pot uita la stăpânul cretin al buldogului "inocent". Care stăpân, un găman cu glugă şi morgă de geniu digital, nu se sinchiseşte să-şi strige şarla, nu face nici un pas întru oprirea eve ...
Mai știute și mai puțin știute despre Marin Preda. Șansa de a redeveni cel mai iubit prozator (dintre pământeni)
Sâmbătă, 10 Februarie 2024 13:08 | Publicat în CULTURA
Ovidiu Marcu, ”De la metaforele obsedante la construcția mitului personal în scrierile lui Marin Preda”, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2022
Marin Preda, despre care nu exista discuție mai… intelectualizată, înainte de 1989, în care să nu fie menționat, a intrat oarecum într-un con de umbră. Gălățeanul Ovidiu Marcu reușește, după o muncă titanică (super-moromețiană, care chiar se bazează… pe o bibliografie uriașă), să ni-l readucă în prim-pla ...
Un fel de agent 007 neaoș. Proză polițistă premiată
Sâmbătă, 09 Decembrie 2023 13:30 | Publicat în CULTURA
Iosif Roca, "Elipsoid", roman, Editura "Rafet", 2023
După cărțile din ciclul monografic sentimental memorialistic al Serafinei, Iosif Roca ne invită în delicatul domeniu al agenților… 007. Mai exact, în lumea activităților, misiunilor serviciilor de inteligență, Iosif Roca pare a se mișca foarte natural, personajul Daniel Vale, care va deveni... Mihai Muntean, având toate șansele să devină un personaj demn de intrat în cărțile de istorie ale genului. Nici universul dete ...