Luna continuă, duminică, 16 noiembrie, de la ora 10.30, la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” cu unul dintre cele mai îndrăgite spectacole, ”Poveste de pluș”, o producție specială ce se adresează celor mai mici spectatori, cu vârsta între 0 și 3 ani, care își propune să-i învețe despre primii…

„Proconsul”, concert aniversar la Versus Pub

Scris de Miercuri, 12 Noiembrie 2025

Vineri, 14 noiembrie, se împlinesc 25 de ani de la lansarea albumului "Tatuaj” al trupei Proconsul și de la cântecul care a scris povești în suflete: „Cerul”. „Cerul” i-a purtat pe artiști către un moment istoric în muzica românească. Astfel, în 2001, Proconsul a devenit prima trupă din România care…
Miercuri, 12 noiembrie, la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziției personale de tapiserie „Vatra FăDorului”, semnată de artista Sorina Fădor Vădeanu. Evenimentul se va desfășura la Muzeul de Artă Vizuală din Galați, în prezența artistei și a invitaților. Expoziția reunește lucrări realizate într-o varietate de tehnici - împletit, brodat,…

Dublă lansare de carte la CARP Galaţi

Scris de Marți, 11 Noiembrie 2025

Salonul Cultural "Armonii de toamnă" al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Galaţi vă invită la un nou eveniment cultural. Miercuri, 12 noiembrie, de la ora 11,00, în sala Bibliotecii de la sediul din strada Domnească nr. 53, va avea o dublă lansare de carte. Primul va fi…

Șezătoare tradițională la Galați

Scris de Sâmbătă, 08 Noiembrie 2025

Centrul Cultural "Dunărea de Jos" din Galați organizează luni, 10 noiembrie, de la ora 16,30, o nouă șezătoare, eveniment dedicat iubitorilor de tradiții și meșteșuguri. Aceasta reprezintă o invitație la relaxare, creativitate și socializare într-un cadru autentic, specific culturii populare. Participanții vor avea ocazia să își împărtășească experiențele, să învețe…
Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția „Ion & Petre Achițenie. Desen și pictură”.Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Expoziția de grafică „Oglinda muntelui vrăjit”, a artiştilor Tudor Şerban şi Gabriel Nisipeanu.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: „Mozaic tehnic“, „Repere arheologice la Dunărea de Jos“, „Civilizaţia tradiţională…
Grădina Botanică a Complexului Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați organizează, și în acest an, expoziția temporară „Fructe și semințe - roadele Pământului”, un eveniment dedicat diversității vegetale și conservării ex-situ a speciilor de plante. Ajunsă la ediţia a XVIII-a, expoziţia se va desfăşura în perioada 7-30 noiembrie 2025.…
Duminică, 9 noiembrie, spectatorii mari și mici sunt invitați la Teatrul pentru Copii şi Tineret "Gulliver". De la ora 10,30, se va juca spectacolul ”Cei trei purceluși”, potrivit pentru spectatorii cu vârste de peste trei ani, iar în aceeaşi zi, de la ora 18,00, gălățenii pot urmări spectacolul ”Alice in…

Expoziţie de grafică la Galeria "Nicolae Mantu"

Scris de Miercuri, 05 Noiembrie 2025

Un nou eveniment dedicat iubitorilor de artă plastică din oraşul nostru este programat zilele acestea. Uniunea Artiștilor Plastici - Filiala Galați invită publicul la vernisajul expoziției de grafică „Oglinda muntelui vrăjit”, ce va avea loc vineri, 7 noiembrie, la ora 18,00, la Galeria de Artă „Nicolae Mantu”. Potrivit comunicatului remis…
Muzeul de Artă Vizuală Galați găzduieşte, joi, 6 noiembrie, de la ora 18,00, o proiecție specială "KineDok", în cadrul căreia vor putea fi vizionate patru documentare de scurtmetraj care explorează felul în care memoria colectivă este păstrată, transmisă și, uneori, pierdută. Selecția reunește filme din arhivele Cehoslovaciei, Ungariei, Croației și…
Joi, 6 noiembrie, aşa cum am anunţat, reprezentanții Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați reiau programul extra-repertorial „Citim”. Spectatorii pasionații de lectură sunt așteptați la ora 19,00, la un ceai, la Teatru pe Țeavă, unde actrița Ama Beschieru va citi poeme din România, Ucraina, Palestina și diaspora africană. Ama propune ca…
Cântăreața Tania Turtureanu îi invită pe gălățenii iubitori de muzică la Union Jack Studio, sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 23,00, pentru a asista la un show muzical incendiar. "„Iubește-mă” este piesa cu care a început totul. Am scris-o într-unul dintre cele mai importante momente din viața mea și a…
Joi, 6 noiembrie, la Galați, la Teatru pe Ţeavă (str. Nicolae Bălcescu nr. 90A), actriţa Ama Beschieru de la Teatrul Dramatic "Fani Tardini", cunoscută cititorilor "Vieţii libere" fiindcă, printre altele, a participat şi la un podcast al nostru, vă aşteaptă la o sesiune de lectură. "Citesc opt texte scrise de…

Carnet cultural

Scris de Luni, 03 Noiembrie 2025

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția „Ion & Petre Achițenie. Desen și pictură”.Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Expoziţia artiştilor Lucian Jitariuc și Vasile Trandafir.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: „Mozaic tehnic“, „Repere arheologice la Dunărea de Jos“, „Civilizaţia tradiţională din sudul Moldovei“.Casa Artelor - Expoziția…

Carnet cultural gălăţean de weekend

Scris de Sâmbătă, 01 Noiembrie 2025

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția „Ion & Petre Achițenie. Desen și pictură”.Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Expoziţia artiştilor Lucian Jitariuc și Vasile Trandafir.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: „Mozaic tehnic“, „Repere arheologice la Dunărea de Jos“, „Civilizaţia tradiţională din sudul Moldovei“.Casa Artelor - 1…
Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi găzduieşte joi, 30 octombrie, de la ora 18,00, în cadrul proiectului "KineDok", proiecţia filmului documentar "Nu sunt tot ce-aș vrea să fiu", o coproducţie Cehia - Slovacia - Austria, din anul 2024. Regizat de Klára Tasovská, documentarul surprinde viaţa unei artiste într-o perioadă tulbure…
Universitatea „Danubius” din Galați va fi gazda unui spectacol de stand-up cu Natanticu și Edi Rădoiu, care își așteaptă spectatorii în sala Aula Magna. Comedia „Ce vrăji mi-a făcut Elisa?” este răspunsul pe care cei doi protagoniști îl vor divulga miercuri, 29 octombrie, de la ora 21,00. Cei doi artiști…
De Halloween, vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 18,30, soliștii, actorii și orchestra de Revistă, alături de baletul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, vă așteaptă la „Curs de fantomodele”. Gălățenii sunt invitați să se bucure de un spectacol vibrant, în care umorul, dansul și bineînțeles fantomele…
Sala de Spectacole a Casei de Cultură a Studenților Galați va găzdui, sâmbătă, 1 noiembrie 2025, de la ora 18.00, Festivalul Naţional Studenţesc de Muzică Folk „Baladele Dunării”. Evenimentul împlineşte anul acesta 27 de ani de existenţă, fiind un reper pentru muzica studenţească din întreaga ţară şi o rampă de…

Carnet cultural gălăţean

Scris de Luni, 27 Octombrie 2025

Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția „Ion & Petre Achițenie. Desen și pictură”.Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Expoziţia artiştilor Lucian Jitariuc și Vasile Trandafir.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: „Mozaic tehnic“, „Repere arheologice la Dunărea de Jos“, „Civilizaţia tradiţională din sudul Moldovei“.Casa Artelor - Expoziția absolvenților…

Carnet cultural. Expoziții gălățene

Scris de Sâmbătă, 25 Octombrie 2025

ExpoziţiiMuzeul de Artă Vizuală - Expoziția „Ion & Petre Achițenie. Desen și pictură”.Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Expoziţia artiştilor Lucian Jitariuc și Vasile Trandafir.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: „Mozaic tehnic“, „Repere arheologice la Dunărea de Jos“, „Civilizaţia tradiţională din sudul Moldovei“.Casa Artelor - Expoziția absolvenților…

Programul Zilei Armatei la Galați

Scris de Vineri, 24 Octombrie 2025

Sâmbătă, 25 octombrie, gălățenii sunt așteptați să participe la festivitățile organizate de Garnizoană cu ocazia Zilei Armatei Române. Dacă vreți să fiți alături de militari pe parcursul zilei, o puteți face începând cu orele 14.00. Atunci sunteți invitați să asistați la ceremonialul militar și religios organizat la Monumentul ridicat în…
Proiectul „MINA Pop-Up Galați”, inițiat de Asociația Divizia Artelor prin Tehnologii Emergente, finanțat de la bugetul local, se apropie de final. Pentru a nu rata ocazia unei experiențe imersive unice, organizatorii anunță o reducere de 50 la sută la toate biletele. În primul interval, „Dinozaurii” și „Cosmosul” fac spectacol, iar…
Repețiile sunt în toi, se fac ultimele retușuri, la scenă sunt verificate toate lucrurile în detaliu, emoțiile cresc, desigur și, o dată cu ele, entuziasmul și nerăbdarea de a aduce în fața publicului ”Despre greieri și furnici”, cea mai nouă producție a Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver”, care are…
Pagina 5 din 55