Camera de Comerţ şi-a desemnat premianţii

Camera de Comerţ şi-a desemnat premianţii
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Galaţi a organizat, ieri, o nouă ediţie a Topului firmelor gălăţene. Evenimentul a avut loc, la fel ca în ultimii ani, la Hotelul Vega, iar la el au fost prezenţi oameni de afaceri (mai puţin numeroşi ca altă dată) şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene. Au lipsit, motivat, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea (plecat într-o deplasare în străinătate) şi primarul Ionuţ Pucheanu (aflat în mijlocul unui eveniment fericit în familie). Au fost prezenţi în schimb prefectul Dorin Otrocol şi viceprimarii Sorin Enache şi Picu Apostol Roman, deputatul Victor Paul Dobre, şi fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi al CJ, Dan Lilion Gogoncea.

Printre premianţii ediţiei din acest an s-au numărat Combinatul siderurgic, Apă Canal, Tancrad, Arcada Company şi Administraţia Pieţelor Agroalimentare, premianţi tradiţionali ai Camerei. Au apărut însă şi s-au dezvoltat şi afaceri noi. Astfel, am remarcat prezenţa printre cei premiaţi a unor firme ca JobDistrict (plasarea forţei de muncă), Cipaco (activităţi de curăţenie a clădirilor), Only One (activităţi recreative), Five of Kings (jocuri de noroc şi pariuri), Furitech (comerţ cu ridicata al altor maşini şi echipamente), Montero Group (biblioteci şi arhive) şi Eleea (ferme mixte – cultură vegetală combinată cu creşterea animalelor).

Citit 2533 ori Ultima modificare Vineri, 02 Noiembrie 2018 18:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.