Euro s-a oprit de la începutul anului la 4,945 lei

Euro s-a oprit de la începutul anului la 4,945 lei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Joi, monedele din regiune se apreciau față de euro, direcție de care a profitat și leul, întărirea lui fiind însă de mai mică amplitudine.

Cursul euro a scăzut la 4,9457 lei, după un început de săptămână la 4,9468 lei. Transferurile de joi se efectuau în culoarul 4,944 – 4,948 lei, cotații identice cu cele din ședința precedentă.

Semnalele venite din vestul Europei și Statele Unite referitoare la accelerarea inflației în următoarele luni se vor răsfrânge pe plan local în majorarea prețurilor, care au urcat în decembrie 2021/decembrie 2020 la un nivel de 8,2% şi va fi nevoie din partea BNR noi măsuri de înăsprire a politicii monetare.

De altfel, „Obiectivul fundamental al BNR este asigurarea și menținerea stabilităţii preţurilor”, așa cum apare pe pagina de internet a băncii centrale.

Joi, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 3,05%.

În schimb, indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 3,21 la 3,23% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, de la 3,31 la 3,33%.

Euro a scăzut la 1,1275 – 1,1308 dolari, înainte de declarațiile d-nei Christine Lagarde, președinta BCE, așteptate la finalul ședinței de politică monetară, după ce inflația din zona euro a atins în ianuarie un record de 5,1%/an. În piața locală, cursul monedei americane a urcat de la 4,3731 la 4,3845 lei.

Media monedei elvețiene a scăzut de la 4,7576 la 4,7550 lei.

Cursul lirei sterline a crescut de la 5,9268 la 5,9390 lei, după ce Banca Angliei a majorat dobânda de politică monetară la 0,5%, pentru a stopa inflația, care ar putea trece în această primăvară, conform noilor previziuni, de 7%.

Prețul gramului de aur a urcat de la 253,5240 la 254,2330 lei, după ce uncia a crescut la 1.801 – 1.807 dolari.

Media monedei poloneze se aprecia joi la 4,5439 față de 4,5982 zloți/euro, la începutul săptămânii, iar a celei maghiare a scăzut la 354,66 forinți/euro mai jos cu aproape 1% față de luni.

Tendința de depreciere a monedelor digitale s-a menținut joi. Bitcoin cobora la 36.310 – 37.130 dolari. Ether pierdea circa 2,4% și fluctua între 2.580 și 2.720 dolari.

Citit 937 ori Ultima modificare Joi, 03 Februarie 2022 23:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.