Recorduri pentru dolar și francul elvețian

Recorduri pentru dolar și francul elvețian
Sursa foto, economica.ro
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Leul a reușit să evite consecințele creșterii aversiunii față de risc induse de majorarea inflației din zona euro în iunie la un nivel record estimat la 8,6%, care a provocat deprecierea euro față de dolar la un minim al ultimilor 20 de ani, dar și de efectele regionale ale creșterii prețurilor an/an din Turcia cu aproape 80%.
 
Moneda elvețiană, care este considerată drept o „valoare de refugiu”, s-a apreciat la 0,992 – 1,003 franci/euro, după ce a fost anunțată creșterea inflației luna trecută din Țara Cantoanelor la 3,4%, ceea ce ar putea impune băncii centrale din această țară să recurgă la majorarea dobânzii sale de politică monetară. În aceste condiții, cursul francului a crescut de la 4,9342 la 4,9770 lei, care reprezintă un nou maxim istoric.
 
Dacă media monedei maghiare a atins un nou minim de 404,79 forinți/euro, iar cursul celei poloneze s-a depreciat la 4,7538 zloți/euro, leul a avut o evoluție calmă.
 
Cursul monedei unice a crescut marginal, de la 4,9448 la 4,9449 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,943 – 4,946 lei, identic cu cel de luni.
 
Euro a scăzut marți până la 1,0281 dolari, valoare care nu a mai fost atinsă din decembrie 2002, după reapariția temerilor legate de intrarea în recesiune a zonei, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,7348 la un nou maxim istoric de 4,8082 lei.
 
Un alt factor care a declanșat deprecierea euro a fost reprezentat de criticile președintelui Bundesbank referitoare la intenția BCE de a sprijini țările cele mai îndatorate din zona euro.
 
Cursul lirei sterline a urcat de la 5,7408 la 5,7845 lei.
 
Cu o zi înainte de ședința de politică monetară a BNR, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 6,55 la 6,60%, valoare care a mai fost atinsă la finalul lui noiembrie 2010.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 6,67 la 6,72%, nivel comparabil cu cel de la jumătatea lui decembrie 2011.
Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 6,80 la 6,83%.
 
Prețul gramului de aur a crescut consistent, de la 274,8111 la 278,6640 lei, în timp ce metalul galben se mișca între 1.801 și 1.812 dolari/uncie.
 
Aprecierea monedei americane a fost însoțită de scăderea cu circa 4% a principalelor criptomonede. Bitcoin se tranzacționa între 19.420 și 20.436 dolari, iar ether fluctua în culoarul 1.101 – 1.166 dolari.
 
Citit 671 ori Ultima modificare Marți, 05 Iulie 2022 16:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.