Cursul euro a crescut cu un ban

Cursul euro a crescut cu un ban
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

După un început de săptămână pozitiv, leul s-a depreciat marți față de principalele monede. Evoluția se datorează creșterii cererii de valută din partea importatorilor și menținerii unui nivel ridicat al aversiunii față de risc pe piețele internaționale.

Cursul monedei unice a crescut de la 4,9226 la 4,9313 lei, evoluție datorată majorării cotațiilor din piață la 4,928 – 4,937 lei.

Factori externi precum intrarea în recesiune a zonei euro, principalul partener economic al exportatorilor români, sau aprecierea dolarului american, moneda în care se realizează tranzacțiile cu materii prime, în special țițeiul, vor pune presiune asupra cursului leului.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,91%, valoare stabilită vinerea trecută.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 8,6% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 8,20%, nivel stabilit la începutul săptămânii.

Euro se aprecia ușor la 0,9973 – 1,0051 dolari, măsură de protecție luată de investitori înainte de finalul ședinței de politică monetară a Rezervei Federale americane, care se desfășoară marți și miercuri. În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,9364 la 4,9303 lei.

Analiștii anticipează o creștere a dobânzii de referință cu 0,75% sau chiar 1%, motiv de majorare a randamentelor obligaţiunilor cu scadența la 10 ani emise de Trezoreria Statelor Unite la cel mai ridicat nivel din 2011, motiv de creștere a cererii de dolari și, implicit, de apreciere a monedei americane.

Moneda elvețiană era stabilă față de cea unică, iar media ei a scăzut de la 5,1062 la 5,1035 dolari.

În schimb, cea a lirei sterline a crescut de la 5,6085 la 5,6261 lei.

Prețul gramului de aur a crescut marginal la 264,2017 lei, în timp ce metalul galben fluctua între 1.666 și 1.677 dolari/uncie.

Decizia guvernului de la Budapesta de a introduce în Parlamentul maghiar a unor legi care să mulțumească Comisia Europeană, după anunțul că executivul de la Bruxelles dorește să suspende fonduri de miliarde de euro alocate Ungariei din cauza problemelor de corupție, au temperat deprecierea forintului. Media acestuia a scăzut marți la 398,9 unități/euro, față de 405,65 unități/euro curs stabilit joia trecută.

În cazul monedei poloneze, media s-a depreciat ușor la 4,7165 zloți/euro.

Bitcoin, care a atins luni minimul ultimelor trei luni de 18.276 dolari, fluctua marți în culoarul 19.063 – 19.630 dolari. La rândul său, ether creștea de la 1.281 dolari, minim atins la începutul săptămânii, la 1.342 – 1.383 dolari.

Citit 918 ori Ultima modificare Marți, 20 Septembrie 2022 20:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.