CICĂ SE/DUCE (pentru Eugenia Dumitriu - Respect Definitiv)

CICĂ SE/DUCE (pentru Eugenia Dumitriu - Respect Definitiv)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cică se duce să seducă şi s-aducă

(la începuturi) ce s-a dus!... ce a rămas,

din ce a fost, im/pur în pururi?... (Stradivarius,

cică e viu şi dă-(n) acorduri... ceas de ceas!)...

Cică-i sătul de lutieri fără ureche

şi care pun lemn de vioare-n limbi de foc,

apoi (cu lene-n carotide şi-n aorte)

cică-s maeştri... dar n-au timp, şi n-au noroc!

Cică-ntr-o seară... (la un fel de-aceeaşi Cină)...

s-au strâns (aşa) ceşti mulţi săriţi otrăvitori,

au condamnat (toate vioarele) la moarte,

şi-au chefuit, şi au mâncat privighetori!

Cică se duce să seducă şi s-aducă

înţelepciuni transcendentale-n dar, la toţi...!...

Şi-atunci să vezi cât-armonie, cât de multe

roţi de NOROC, roţi de OLAR şi alte ROȚI!

 

Citit 3177 ori Ultima modificare Vineri, 25 Noiembrie 2022 10:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.