Euro a urcat miercuri spre 4,93 lei

Euro a urcat miercuri spre 4,93 lei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Majorarea cererii comerciale de valută nu a permis leului să profite de creșterea apetitului pentru risc care a apărut pe piețele internaționale și a apreciat monedele din regiune. Cursul euro a crescut de la 4,92 la 4,9267 lei, într-o ședință în care cotațiile au crescut de la 4,922 la 4,93 lei. Indicele ROBOR la trei luni, care este cel mai utilizat indicator al sistemului bancar, în funcţie de acesta fiind calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a coborât marți sub pragul de 7%/an al ratei de referință al BNR, însă a urcat marți de 6,96 la 6,97%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,30 la 7,31%. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut de la 7,67 la 7,65%. Evoluția apreciativă a monedei americane, care beneficiază de statul de „refugiu”, a fost întreruptă de marcările de profit, după atingerea minimului de 1,0533 dolari/euro. Investitorii au beneficiat de datele venite din China, care indică o redresare rapidă a economiei după renunțarea la măsurile anti-Covid, iar euro s-a apreciat la 1,0566 – 1,0671 dolari, astfel că media monedei americane a alunecat de la 4,6376 la 4,6256 lei. Scăderea aversiunii față de risc a depreciat moneda elvețiană la 0,9999 franci/euro, iar cursul ei a coborât la 4,9324 lei. Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei, a declarat că șocurile succesive provocate de Brexit, Covid-19 și războiul din Ucraina au „sărăcit” Regatul Unit, în timp ce inflația se menține peste 10%, ceea ce pune presiune pe lira sterlină, a cărei medie a coborât de la 5,6088 la 5,5619 lei. Prețul gramului de aur a urcat la 272,5174 lei, efect al creșterii metalului galben la 1.830 – 1.838 dolari/uncie, acesta beneficiind de rolul său de „refugiu”. Monedele din regiune se apreciau față de euro. Media celei maghiare, care s-a apreciat de la începutul anului cu peste 5%, efect al încetării conflictului dintre Budapesta și Comisia Europeană, s-a întărit la 376,17 forinți/euro. Cursul monedei poloneze, care a avut o evoluție depreciativă de la începutul anului, a scăzut de la 4,7170 la 4,6925 zloți/euro. Criptomonedele aveau tendință ascendentă, la care contribuie reducerea plasamentelor în moneda americană. Bitcoin urca la 23.036 – 23.955 dolari, iar ether la 1.598 – 1.664 dolari.

Citit 701 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Martie 2023 21:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.