Euro testează din nou pragul de 4,95 lei

Euro testează din nou pragul de 4,95 lei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Chiar dacă pe piețele internaționale aversiunea față de risc, provocată de criza sistemului bancar din Statele Unite și Europa, și-a redus simțitor presiunea, în cea locală uriașul deficit de cont curent a început să creeze presiune, în condițiile în care aducem de afară mai mult decât producem în țară, deși străinii continuă să fie interesați de titlurile de stat locale, iar Ministerul Finanțelor se împrumută la foc continuu. Este posibil ca la aproape doi ani după ce cursul euro s-a oprit la 4,9495 lei, BNR să decidă că a venit momentul să lase ca acesta să treacă de pragul psihologic de 4,95 lei, pentru a oferi o mai mare competitivitate exporturilor românești. Euro a depășit la începutul săptămânii pragul de 4,94 lei, iar marți tranzacțiile se realizau în culoarul 4,938 – 4,95 lei, ceea ce a făcut ca media euro să urce la 4,9481 lei, valoare apropiată de cea de la sfârșitul lui 2022, care a fost de 4,9474 lei. Piața monetară nu a cunoscut modificări, după anunțul făcut de agenția Fitch, la sfârșitul săptămânii trecute, care a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută și a îmbunătăţit, după trei ani, perspectiva de ţară de la „negativ” la „stabil”. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,85%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 7,20%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, la 7,55%. Revenirea apetitului pentru risc a apreciat euro la 1,0795 – 1,0834 dolari, iar media monedei americane a scăzut de la 4,5913 la 4,5740 lei. Cursul francului elvețian a scăzut de la 5,0084 la 4,9827 lei, iar cel al lirei sterline de la 5,6264 la 5,6203 lei. Uncia a depășit săptămâna trecută pragul de 2.000 dolari, iar gramul de aur a atins vineri în piața locală recordul de 294,2340 lei. Începând de luni s-a observat o reducere a aversiunii față de risc, iar metalul galben a coborât 1.951 – 1.960 dolari, astfel că prețul gramului de aur a scăzut la 287,1510 lei. În regiune, se manifestă o tendință de apreciere a monedelor. Media celei maghiare s-a întărit la 385,03 forinți/euro, după ce au apărut știri conform cărora guvernul de la Budapesta și Comisia Europeană au ajuns la o înțelegere în privința deblocării fondurilor europene. Cursul monedei poloneze s-a apreciat la 4,5816 zloți/euro. Bitcoin a scăzut la 26.678 – 27.187 dolari, iar ether la 1.703 – 1.750 dolari.

Citit 815 ori Ultima modificare Marți, 28 Martie 2023 17:33

1 comentariu

  • postat de un cetatean
    Joi, 30 Martie 2023 03:47
    84.232.169.***
    numai prostii, altceva nu stiti decat sa creasca euro ca sa creasca competitivitatea romanilor .... pai ba, competitivitatea nu consta in curs, consta in creier ... avem cele mai mici salarii din UE, ce altceva va mai trebuie ca sa fiti competitivi? munca cu sclavi.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.