Euro s-a moleșit la 4,95 lei

Euro s-a moleșit la 4,95 lei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Creșterea aversiunii față de risc pe piețele internaționale a provocat deprecierea monedelor de la marginea zonei euro. Pierderile suferite de leu au fost mult mai mici decât cele pe care le-au avut zlotul sau forintul, în condițiile în care oferta de valută din piața locală este una consistentă. Cursul euro a crescut joi de la 4,9473 la 4,9507 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau în culoarul 4,949 – 4,952 lei. După ședința de politică monetară a BNR, care s-a desfășurat miercuri, indicii ROBOR au avut o evoluție stabilă, în condițiile în care rata de referință a fost menținută la 7%/an. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,53%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit de la 6,62 la 6,63%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 6,80%. Euro s-a depreciat miercuri seară la 1,0833 dolari, după publicarea minutei ultimei ședințe a Rezervei Federale americane. În document se arată că majoritatea oficialilor Fed anticipează continuarea procesului de normalizare a ratei de referință, în ciuda pauzei din iunie. Marcările de profit care au urmat au ridicat euro până la 1,0901 dolari, iar media monedei americane a urcat de la 4,5415 la 4,5570 lei. Cursul francului elvețian a crescut la 5,0763 lei, iar cel al lirei sterline la 5,7998 lei. Metalul galben stagna în culoarul 1.916 – 1.928 dolari/uncie, motiv pentru ca prețul gramului de aur să coboare la 280,8698 lei. Monedele din regiune continuau să se deprecieze. Media celei poloneze a pierdut circa 1,1% față de ședința de marți și a fost stabilită la 4,4754 zloți/euro. Moneda maghiară a pierdut în două zile aproape 2%, iar media a urcat la 382,02 forinți/euro. Bitcoin a crescut joi la aproape 31.500 dolari, maximul ultimelor 13 luni, consecință a intenției BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, de a lista un ETF bazat pe cea mai importantă monedă digitală (iShares Bitcoin Trust). Ether a profitat de această evoluție și a crescut la 1.895 – 1.958 dolari.

Citit 681 ori Ultima modificare Joi, 06 Iulie 2023 17:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.