Despăgubiri de peste 119 milioane de lei, în baza asigurărilor

Despăgubiri de peste 119 milioane de lei, în baza asigurărilor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Companiile de asigurări au achitat despăgubiri de peste 119,2 milioane de lei în baza asigurărilor pentru locuinţe, în primele nouă luni ale anului trecut, în creştere cu 61% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), citat de Agerpres.

Peste 83% din valoarea acestor despăgubiri (99,2 milioane de lei) au fost plătite în baza asigurărilor facultative pentru locuinţe, în creştere cu circa 38% faţă de cele efectuate în primele 9 luni ale anului 2022.

Potrivit UNSAR, important este ca fiecare locuinţă să fie protejată la întreaga ei valoare, indiferent că este vorba despre producerea unui dezastru natural (cutremur, inundaţie sau alunecare de teren) sau a unui incendiu, furt, a unei explozii sau spargeri de conducte. Totodată, UNSAR aminteşte că se pot asigura şi bunurile din locuinţă, dar şi prejudiciile ce pot fi produse vecinilor.

Numai 20% din fondul locativ este asigurat în cazul dezastrelor naturale şi un singur român din zece are asigurare facultativă.

Citit 994 ori Ultima modificare Joi, 08 Februarie 2024 11:13

1 comentariu

  • postat de Bleah
    Joi, 08 Februarie 2024 12:19
    5.2.205.***
    Un bun motiv ca să crească prețul și la aceste asigurări!
    1
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.