14 Septembrie - ZIUA CONSTRUCTORULUI ”Breasla care făruiește viitorul”

14 Septembrie - ZIUA CONSTRUCTORULUI ”Breasla care făruiește viitorul”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Anul 2024 marchează împlinirea a 5 ani de la prima aniversare a Zilei Constructorului.

Data de 14 septembrie a fost consacrată drept Ziua Constructorului prin semnarea de către Preşedintele Klaus Iohannis la 27 decembrie 2018 a decretului pentru promulgarea Legii nr. 350/2018, fiind în strânsă legătură cu data inaugurării Podului ''Regele Carol I'', redenumit ulterior "Anghel Saligny", din anul 1895. La acea dată, podul era recunoscut drept cel mai lung din Europa, astăzii fiind înscris în Lista Monumentelor Istorice.

Cu această ocazie specială sărbătorim profesioniștii care joacă un rol esențial în dezvoltarea infrastructurii și economiei României. Constructorii, fie că vorbim de arhitecți, proiectanți, ingineri, muncitori constructori sau manageri de proiect, contribuie zi de zi la edificarea viitorului nostru, punându-și amprenta pe comunitățile în care trăim.

Într-un context economic dinamic, construcțiile sunt un motor al progresului, de la dezvoltarea de infrastructuri rutiere și clădiri rezidențiale, la proiecte de anvergură, precum spitale, școli și unități industriale. În 2024, piața construcțiilor din România continuă să evolueze, reflectând eforturile susținute ale specialiștilor din domeniu, care fac față provocărilor și contribuie la creșterea sustenabilă. Grație noilor inovații în domeniul construcțiilor, astăzi se construiește mai calitativ, mai durabil și mai accesibil.

Conform Alianței Globale pentru Clădiri și Constucții, sectorul construcțiilor este un important consumator de energie și de materii prime, fiind un sector strategic în procesul de dezvoltare a României. Provocarea pentru breasla noastră rămâne unitatea și deschiderea în găsirea de soluții noi, inovative, durabile, dinamice și prietenoase cu mediul înconjurător.

La mulți ani tuturor constructorilor români!        

Patronatul Societăților în Construcții – Filiala Galați

Citit 1360 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 16:13

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro