Unde se duc banii AFDJ?

Unde se duc banii AFDJ?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
10 comentarii

* Conform unei scrisori trimise pe adresa Ministerului Transporturilor de către Sindicatul „Farul” din cadrul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos, o parte importantă din banii regiei se duce pe apa Sâmbetei. Tot ar fi bine, dacă sâmbăta ar fi zi lucrătoare la AFDJ. Dar nu e * 

Că AFDJ a decis să reducă săptămâna de lucru începând cu 5 septembrie, de la cinci la patru zile, „Viaţa liberă” a mai scris. Motivul invocat la vremea respectivă de directorul general al AFDJ, Florin Uzumtoma, se baza pe o analiză a Consiliului de Administraţie, conform căreia cheltuielile cu personalul nu se justificau prin rezultatele obţinute. Tot Uzumtoma spunea atunci că Ministerul Transporturilor, în subordinea căruia se află AFDJ, a fost de acord cu această reducere. În plus, declara Uzumtoma, AFDJ a intrat sub monitorizarea FMI în ceea ce priveşte banii cheltuiţi. 
Preşedintele Sindicatului Lucrătorilor de la Dunăre „Farul”, Ştefan Frunză, iese la contraatac şi, printr-o scrisoare adresată ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, afirmă că reducerea săptămânii de lucru este netemeinică şi nelegală.

Bani pentru salarii nu, dar pentru partid da?
„Decizia este netemeinică pentru că motivele prevăzute de Art.52, alin.(3) din Legea nr.53/2003, respectiv cele economice, tehnologice, structurale sau similare, nu sunt reale, deoarece situaţia economică a regiei pe primele 7 luni din anul 2011 este pozitivă. Obiectivele şi criteriile de performanţă au fost realizate peste indicatorii minimi prevăzuţi prin BVC, procentul total de depăşire a criteriilor fiind de 29,41 la sută, cu mult peste cel programat pentru anul în curs. 
Decizia de reducere a săptămânii de lucru este şi nelegală: contrar prevederilor imperative ale aceluiaşi text de lege, conducerea executivă a RA-AFDJ Galaţi, prin adresa înaintată Sindicatului «Farul», nu a făcut decât informarea reprezentanţilor salariaţilor, fără a se achita de obligaţia legală de consultare a acestora”, afirmă Ştefan Frunză.
Mai mult, „nu există nicun document legal prin care să se stipuleze faptul că RA-AFDJ Galaţi este agent economic monitorizat ca urmare Angajamentului stand-by cu FMI şi nici vreo altă dispoziţie legală prin care să se impună reducerea fondului de salarii stabilit prin HG nr.125/16.02.2011”, spune Frunză.
„Conducerea AFDJ spune, aşadar, că nu sunt bani pentru salarii. Dar pentru deplasări în interes de partid sunt? Pentru că maşinile regiei au plecat la Timişoara şi apoi la Bucureşti, pe banii regiei, dar în interes de partid”, afirmă liderul Sindicatului „Farul”. Cum care partid? 

„Robinet” pentru alte firme?
În scrisoarea adresată ministrului Transporturilor, sindicalistul Ştefan Frunză acuză şi modul în care se scurg banii de la bugetul de stat în contul unor firme cu capital privat: „Un exemplu este cel privind activitatea de dragaj, efectuată mai mult declarativ (prin înscrisuri şi raportări fictive) de către cele trei firme cu capital privat (SC Comision Trade SRL Brăila, SC Superquatro Grup SRL Galaţi şi SC Argos SA Cernavodă). Dovezi ale celor afirmate sunt Raportul înregistrat la R.A.-A.F.D.J. Galaţi cu nr.20173/28.07.2008, rămas fără nicio soluţie, şi situaţiile privind totalul cantităţii de dragaj decontate celor trei firme de către regie, în baza ridicărilor hidrografice făcute de aceasta; firmele au „acceptat”, fiecare şi într-o perioadă de patru luni (cuprinsă între octombrie 2010 şi ianuarie 2011), o pierdere de aproape 200.000 de euro, datorată faptului că nu li s-a luat în considerare la plată numărul de şalande monitorizate şi metrii cubi declaraţi”.
Există şi contracte păguboase pentru AFDJ, spune sindicalistul, „un exemplu fiind şi cel de aşa-zisa prestare de serviciu, cu personalul detaşat şi celelalte cheltuieli la beneficiar. Regia încasează pentru această prestare doar 12.000 euro/lună, cu mult sub preţul pieţei, în timp ce beneficiarul - SC Blaksee Service SA Constanţa - încasează de pe urma manevrelor portuare efectuate cu nava regiei peste 250.000 euro/lună, cheltuielile efectuate de către AFDJ Galaţi cu reparaţiile la această navă depăşind de cele mai multe ori veniturile încasate”.

„Decizii manageriale greşite”
În finalul scrisorii către minister, liderul Sindicatului „Farul” menţionează şi „alte prejudicii aduse regiei prin decizii manageriale greşite ori care au încălcat prevederile execuţiei bugetare”. Unele dintre acestea sunt: „alocarea a peste nouă miliarde lei vechi pentru construirea celui de-al doilea sediu nou la Giurgiu (primul fiind inaugurat în anul 2005), în timp ce Agenţia Brăila nu are un sediu şi îşi desfăşoară activitatea pe ponton plutitor; plata unor compensaţii băneşti de peste 31 miliarde lei vechi fără a fi prevăzute în BVC-ul aprobat prin HG.313/2010; plata unor drepturi salariale neacordate la timp şi care nu au fost prevăzute în execuţia BVC/2011, în cuantum de 2 miliarde lei vechi, cât şi a unei executări silite pentru suma de 4,5 miliarde lei vechi în favoarea Casei de Avocatură Hamza, în timp ce regia are angajaţi 14 jurişti proprii, şi încă un contract de consultanţă cu Raţiu&Raţiu, în valoare de peste 10.000 euro/lună”.
Coincidenţă sau nu, în această perioadă, la AFDJ se află corpul de control al Ministerului Transporturilor, despre care Frunză spune că a venit în urma scrisorii menţionate. Verificările au început pe data de 4 octombrie şi încă nu s-au finalizat.

Foto: Bogdan Codrescu

Citit 5889 ori Ultima modificare Luni, 17 Octombrie 2011 00:02

10 comentarii

  • postat de un sindicalist mancat de bani. Joi, 23 Februarie 2012 08:10 Link la comentariu
    0
    0

    Vai,Vai!!!!Ce justitiar este Frunza!!!!!!!!!A furat cu Malenda si acum nu mai are loc?SARACUTUL!CAPUSA dracului.

    Raportează
  • postat de Basil Marți, 18 Octombrie 2011 18:20 Link la comentariu
    0
    0

    Spre deosebire de ceilalti directori de pe malul Dunarii,C,L,C Galeatzatos este un profesionist care vorbeste la perfectie engleza si greaca si are foarte multe conexiuni in lumea navigatiei.Daca am avea mai multii profesionisti si nu economisti [vezi Hartzan si stefan ] portul maritim si fluvial Galati ar arata cu totul altfel.Din nefericire sunt multi neaveniti diletanti...

    Raportează
  • postat de lili Marți, 18 Octombrie 2011 12:46 Link la comentariu
    0
    0

    MAI RADULE TE CAM REPETI CU PALAVRAGEALA AIA CU REPETENTUL. DAR STII DE CE AU BAGAT ATATEA CABLURI PRIN PERETII AFDJ? CA SA VADA ID-URILE COMPUTERELOR DE PE CARE SE SCRIU MESAJELE SI SA VA PARASCA LU MIRCEA TOADER

    Raportează
  • postat de Andrei A Marți, 18 Octombrie 2011 10:25 Link la comentariu
    0
    0

    Securitatea e-n toate
    Puţină istorie recentă nu strică în contextul loviturilor şi contaloviturilor de la AFDJ, acest rai al fondurilor europene numai bune de jumulit, al sponsorizărilor cu dedicaţie specială, al salariilor de 200 de miloane de lei şi al trândăvelii cu ştaif. Aşadar, cum a ajuns Galiaţatos director la AFDJ?. Desigur, nu din întâmplare, ci ca urmare a frăţiei stabilite cu prietenii săi pesedişti-securişti din Romportmet, Navrom, Metal Trade şi TTS. Ajuns director la APDM, între 1996 şi 2000, Alexandros a "stimulat" comerţul cu tablă din Sidex, prin firmele prietenului său ,securistul SIE Corneliu Găvăneanu. Între 2002 şi 2004, Galiaţatos a fost director adjunct la Romportmet Service Galaţi, societate din grupul de firme Navrom (director Constantin Hârţan, membru PSD, membru CA-senatorul PSD Viorel Ştefan). Şef la grupul de firme Navrom este un alt securist de la Direcţia a II-a, Mircea Mihăilescu, manager la TTS Bucureşti (53,7% din acţiunile Navrom). După venirea la putere, Galiaţatos a fost secretar de stat timp de doi ani, fiind trecut pe linie moartă în primăvara lui 2007,pe motiv de boală (a se citi descoperirea dosarului de informator al Securităţii). Ca secretar de stat s-a remarcat prin zeflemeaua continnuă la adresa proiectului de trecere a Administraţiilor Portuare la Municipii (bătându-şi joc de programul Alianţei DA) trecând Portul Brăila la Minister şi apoi la APDM Galaţi. Tot o bătaie de joc a fost şi seria de acţiuni programate pentru aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Comisiei Europene a Dunării, acestea nemaifiind organizate. Primele măsuri ale lui Galiaţatos, ca director la AFDJ, au favorizat firmele prietenului Găvăneanu, prin reducerea taxelor de canal cu 40%- avantaj net Mettal Trade, ce deţine ponderea în transporturi de produse metalurgice pe Dunăre.
    Nu întâmplător Toader nu a avut oameni „valoroşi" în PDL. De aia a fost „motivat" să numească în funcţii cheie inşi abia fugiţi din PNL. Aşa a pupat şi grecoteiul de Alexandros Galiaţatos meseria de director la AFDJ Galaţi, după ce în guvernarea PNL fuse şi el sfertoministru la Transporturi, de unde s-a ales măcar cu renumele de Papastratos. Aciuat aici de Toader, om al canalelor de apă dulce şi de apă sărată, el are misiunea de a scoate din FUND, da din FUND de coană mare cum e Dunărea, un milion de euro pentru partidul lor, căci dacă nu ai cu ce cumpăra voturi, te duci drakului în Opoziţie, de te tâmpeşti ca pesediştii, când deja eşti mai jeg decât ei.
    Deci, dragajul pe Dunărea maritimă se raportează, utilajele consumă echipamente, echipaj, îmbarcare, combustibil, uleiuri - în cantităţi de sute de mii de tone (care sunt vândute la negru), milioane de ore de manoperă neefectuate dar decontate, multe sume provenind din banii Uniunii Europene. Dacă Oficiul de Luptă Anti-Fraudă, care activează pe lângă UE, sau corpul de control al Cavalerilor Preşedintelui ar voi să facă online în pseudodragajul practicat de AFDJ pe fundul Dunării, ar putea să ne dea cu tifla întrucât pot descoperi că din această golănie se fură cu mult mai mult de un milion de euro pe an.
    Păcat că nu vă băgaţi la puşcărie unii pe alţii, băi politruci transpartinici, lichele ale intereselor personale şi de gaşcă!

    Raportează
  • postat de DORIAN D. Marți, 18 Octombrie 2011 10:03 Link la comentariu
    0
    0

    Ce spuneti voi? Uzumtoma Florin sta foarte bine......s-a laudat peste tot ca ministra este prea mica, el a fost la Basescu si a rezolvat problema demiterii lui, ia adus aminte presedintelui de taicasul care intr-adevar l-am cunoscut dumnezeu sa-l ierte, era un om cinstit , i-ti era rusine sa-i treci prin fata, dar presedintele nu cunoaste progenitura de fiisu , un incompetent care a vandut o institutie "RESALV" , pe unde trece totul se usuca, sau poate presedintele il tine in functie pentru a termina si "flota fluviala". Oricum face echipa buna cu Galiatatos, un securist care se lauda ca a lucrat in minister si toti acum sunt la picioarele lui, deschide orice usa si rezolva toate problemele.
    Sunt sustinuti si de Staicu, un director naiv din minister care spune ca tot ce spune el ministra aproba, l-au bagat in "FAMILIA" lor, a participat la protocoale la Sulina, si le-a promis ca-i sustine.
    La Sulina au numit un sef tot din "FAMILIA" , incompetent ca si ei, se plimba prin oras cu miinile la spate, se joaca pe calculator, verifica si ameninta salariatii care deranjeaza conducerea de la Galati, locuieste la hotel si serveste masa la restaurant......trai neneaca sa tot fii sef, dar economia unde este? sa tii salariatii Galatiului la Sulina, la hotel?oare la SCN SULINA nu sunt salariati competenti pentru aceasta functie? sau conducerea AFDJ doreste sa fie "LA BUTOANE"........sa aiba controlul in zona. TOTI SUNT O APA SI UN PAMANT. ingura solutie este "LEGEA LUI BUTOANE"

    Raportează
  • postat de alt justitiar Luni, 17 Octombrie 2011 20:31 Link la comentariu
    0
    0

    Si totusi: celor vizati in articol ar trebui sa li se acorde un drept la "replica"! Cum sa ramana cititorii cu o falsa impresie! Si cu aceasta ocazie ia mai ziceti dumneavoastra domnilor cum se cheltuie banii la AFDJ: Uzumtoma, Boscaneanu directori si inca 2-3 persoane impreuna cu familiile lor cat au cheltuit in "excursia" din Turcia pe banii statului, adica ai celor care acum trebuie sa stea acasa? Dar, dumneata domnule Alexandros, cum ti-a mers in Belgia cu Alinuta de la mediu? Acesti oameni chiar cred ca sunt sanatosi, nu? A, au mai gaurit si toti peretii din AFDJ de au inlocuit toate cablurile de la internet si au adus instalatii si echipamente cat pentru tot ministerul. Oare care o fi tinta? Ati ghicit: stiau ca o sa se reduca saptamana de lucru si preventiv au adus echipamente noi. Exact ca JON POKER, cand pierzi, maresti miza! Dar stiti, ca la Atelierul de reparatii, care atelier? ei lasati, se instaleaza o centrala termica care o sa refuleze caldura direct pe cheu. O cladire din 1922, fara nicio reparatie, fara tavan si numai acoperis de tabla, cu usi metalice etc va avea centrala termica! Si, care e problema? Sta lumea acasa, sta! Dar chiar asa, directorii acestia, daca tot nu sunt bani, de ce nu vin masinile lor, cu maxitaxi sau cu autobuzul ca toti angajatii? Astia chiar asteapta sa ii ia lumea cu pietrele. Cred ca nu isi dau seama, e posibil sa nu ii duca capul, pentru ca altfel nu aveau cum sa ajunga directori! Daca aveau oleaca de " "glagorie" nu se bagau. Ei, asa este, de la lipit afise pana la a fi director nu este prea mare distanta, asa ca lumea vorbeste, ei se plimba, cheltuie...exact ca la nebuni. Sa zica cineva ca nu e asa cand pe nimeni nu intereseaza, nu intreaba nimeni, ba mai mult usa este mai mereu deschisa si totusi angajatii folosesc o cartela pentru acces in cladire! Nu seamana cu aia de la nebuni unde se turna apa intr-un butoi fara fund, nebunii sa se simta importanti. Si care sunt nebunii nostri? Doar nu angajatii carora li se impune acest lucru.

    Raportează
  • postat de justitiarul Luni, 17 Octombrie 2011 13:17 Link la comentariu
    0
    0

    Autoturisme folosite in interes personal;
    - transport copii director financiar la scoala, transport copii directori in interes personal, cumparaturi de piata pentru directori, autoturisme conduse de diferite persoane care nu sint angajate la AFDJ dar care fac parte din familiile directorilor sau conduse de persoane de la PDL.........etc. Toate le stiu soferii care scriu foi de parcurs dar nu intotdeauna si conduc masinile dar le este frica sa vorbeasca .........
    - Gheorghieni 2 plimba primarii PDL
    - Mamaia 2 plimba reprezentantii ministerului
    - Semnal 4 plimba delegatia de bulgari
    - Donaris 1 plimba familia doamnei HOGAS
    Ce obiect de activitate are AFDJ? Navele sunt la dispozitia directorilor si folosite de ei in interes personal.
    Salariatii trebuie sa taca , sa se supuna , altfel sunt chemati la conducere sau prin ordine verbale date de conducere sefilor de servicii sunt controlati la activitatea de zi cu zi si amenintati ca-si pierd serviciul.
    - salupele rapide se plimba pe dunare in regim de protocol cu diversi "musafiri"si protocoalele sunt in toi
    CONCLUZIA: Unde sunt economiile? Unde sunt banii salariatilor? DE CE li s-au micsorat salariile? Cine se bucura de acesti bani? CINE TRAIESTE BINE?????
    RASPUNS: Cei care isi bat joc de salariati, cei care ne mint cu nerusinare zi de zi, cei care sunt numiti de partid in functii de conducere , .......etc. , acestia ne fac viata grea zi de zi noua si familiilor noastre.
    Aceste marionete va asigur ca vor plati pentru toata incompetenta lor cu virf si indesat !!!!!!!!!!

    Raportează
  • postat de justitiarul Luni, 17 Octombrie 2011 11:40 Link la comentariu
    0
    0

    ce spuneti voi? toti din conducere sunt incompetenti .....ne conduc niste subingineri......urmeaza si serialul "HOGAS" in curind in care doamnei ii creste o vila peste noapte , pe timp de criza si poze cu sotul dumneaei la volanul autoturismului institutiei AFDJ nefiind nici macar salariat al institutiei, sunt toti ca pe tarlaua lui masa, niste nenorociti care s-au trezit peste noapte directori , care isi bat joc de salariati si de institutie , care isi baga in buzunarele proprii sute de mii de euro, care te mint in fata cu nesimtire, care sunt protejati de partid si reprezentantul acestuia in teritoriu Mircea Toader ca doar na mai gresesc si introduc euroi si in buzunarul lui personal, ....acesti incompetenti fac ce vor, se joaca cu viata salariatilor si a familiilor lor, fac afaceri pe banii staturui , salariatii sunt amenintati, lucreaza cu "pumnul in gura", chiar nu poate nimeni sa opreasca aceasta adunatura de golani care duc la prabusirea AFDJ? ,inseamna ca sunt sustinuti si condusi de oameni de aceeasi calitate si singurul lucru care ne ramine este " SA MARGEM LA VOT" si sa scapam de acest partid !!!!!!!!!

    Raportează
  • postat de ION Luni, 17 Octombrie 2011 09:08 Link la comentariu
    0
    0

    RADU are perfecta dreptate! Cunoaste bine originea lui Uzumtoma... Pacat ca la 22 ani de la revolutie (sau ce-o fi fost atunci), mai sunt in functii de conducere astfel marionete lipsite de valoare (a-propos de familia Bugetarescu...).

    Raportează
  • postat de RADU Luni, 17 Octombrie 2011 07:50 Link la comentariu
    0
    0

    Nu are cum o societate sa fie condusa de un inginer metalurg repetent care nu are nimic in comun cu transportul fluvial.Masinile companiei ,masini de multi bani, de vineri pina luni sunt ascunse prin diferite parcari ,probabil pentru ca salariatii sa nu le vada pe toate la un loc si sa si dea seama unde sunt banii lor .
    Cit priveste managerul,acesta este fiul unui turnator de la securitate ,bun prieten cu MIRCEA TOADER,alt turnator,
    asa se explica tinerea in functie a acestui incompetent

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.