Statul s-a împrumutat de la începutul lunii cu peste 6 miliarde de lei

Statul s-a împrumutat de la începutul lunii cu peste 6 miliarde de lei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adâncirea deficitului bugetar și a celui de cont curent obligă Trezoreria să se împrumute cât mai mult din piața locală.

Se încearcă astfel să se profite de situația stabilă din piața valutar-monetară, asigurată de către Banca Naţională a României (BNR), în condițiile în care randamentul titlurilor de stat românești se află pe o pantă ascendentă la bursă, iar capitalurile străine au început să iasă din țară, după succesul izolaționiștilor.

Luni, Finanțele au atras 500 milioane de lei prin intermediul unei emisiuni cu o valoare programată de 500 milioane de lei și cu scadența aprilie 2028, pentru care a acceptat un randament de 7,05%, în timp ce dobânda de politică monetară a BNR este de 6,5%. Trezoreria s-a împrumutat apoi cu alte 1,43 miliarde de lei cu scadența iunie 2025, pentru care va plăti o dobândă medie de 6,40%/an. Valoarea programată a emisiunii a fost de 500 milioane de lei. Finanţele intenționau să se împrumute în luna decembrie cu 5,6 miliarde de lei, sumă care a fost acoperită, depășind deja 6,3 miliarde de lei.

Piața monetară, care este monitorizată cu atenție de BNR, la fel ca și segmentul valutar, a fost stabilă. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,91%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,97%, iar cel la 12 luni s-a menţinut la 6,02%.

Cursul euro a crescut marginal, de la 4,9732 la 4,9759 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,973 - 4,976 lei.

Tensiunile politice din Germania și Franța nu au afectat euro

Euro nu a fost afectat semnificativ de tensiunile politice din Germania și Franța, înainte de ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane, care se va desfășura marți și miercuri.

Moneda unică se tranzacționa între 1,0483 și 1,0524 dolari, cotații apropiate de cele de vineri, iar media celei americane a crescut marginal de la 4,7413 la 4,7430 lei.

Cursul francului elvețian a crescut la 5,3173 lei, iar cel al lirei sterline a urcat la 5,9983 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la 405,4657 lei, după ce metalul galben s-a depreciat la 2.643,30 - 2.661,30 dolari/uncie.

Monedele din regiune se apreciau la 408,63 forinți/euro, respectiv, la 4,2623 zloți/euro.

Bitcoin a atins joi un maxim de 106.483 dolari, aprecierea criptomonedei fiind de circa 50% de la anunțarea victoriei lui Donald Trump la prezidențialele din SUA. Ethereum se tranzacționa între 3.883 și 4.022 dolari.

Citit 1279 ori Ultima modificare Luni, 16 Decembrie 2024 17:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.