Elena Udrea „coafează” inspectoratele în construcţii

Elena Udrea „coafează” inspectoratele în construcţii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Noua schemă de organizare duce Galaţiul în subordinea Constanţei. Din nou! * 

Gata cu criza, ne-am scos! Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a găsit soluţia redresării financiare a naţiunii: inspectoratele judeţene în construcţii vor fi desfiinţate, iar 125 de angajaţi, în special şefi şi şefuleţi, vor fi disponibilizaţi.

„Inspectoratul de Stat în Construcţii este prima instituţie din România cu servicii deconcentrate care se reorganizează pe structura regiunilor de dezvoltare, în locul celei pe judeţe. Măsura vizează eficientizarea activităţii instituţiei, inclusiv prin reducerea cheltuielilor de personal şi în special a celor cu personalul de conducere. Reorganizarea urmează linia promovată de Guvernul României, de raţionalizare a cheltuielilor publice”, a declarat miercuri, într-un comunicat de presă, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în subordinea căruia se află ISC.

Practic, Inspectoratul de Stat în Construcţii va fi reorganizat prin desfiinţarea inspectoratelor judeţene şi crearea a opt direcţii regionale în construcţii, iar 125 de angajaţi vor fi disponibilizaţi, potrivit unei ordonanţe de urgenţă, act normativ aprobat tot miercuri de Guvern. Astfel, vor fi înfiinţate Direcţia Regională în Construcţii Bucureşti - Ilfov  şi şapte direcţii regionale în construcţii prin reorganizarea inspectoratelor judeţene.

„Actuala formă de organizare în teritoriu a Inspectoratului de Stat în Construcţii în inspectorate judeţene în construcţii este foarte încărcată, existând 41 de inspectorate judeţene şi Inspectoratul în Construcţii Bucureşti, cu organizare şi aparate proprii de conducere. Reorganizarea presupune reducerea a 125 de posturi, de la 875 la 750, dintre care 60 de posturi de conducere şi 65 de posturi de execuţie”, se mai arată în comunicat.

În ceea ce priveşte Inspectoratul Judeţean în Construcţii Galaţi, acesta va intra în subordinea Constanţei. La malul mării va fi sediul Direcţiei Regionale în Construcţii Sud-Est, care va comasa inspectoratele judeţene Constanţa, Buzău, Brăila, Tulcea, Vrancea şi, aşa cum spuneam, Galaţi.

O să ne trezim că ne vor lua şi Dunărea într-o bună zi…

Contactat telefonic, directorul Inspectoratului (încă) Judeţean Galaţi, Cristian Capeţis, ne-a spus că nu ştie nimic în plus faţă de cele anunţate în comunicat şi ne-a recomandat, ironic, să-i cerem mai multe amănunte Elenei Udrea. Lucru pe care aproape că l-am făcut, sunând la biroul de presă al ministerului. „Deocamdată, nu avem date suplimentare referitoare la posturile care vor fi disponibilizate la Galaţi”, a  venit răspunsul.

Acum, că Galaţiul pierde încă o instituţie şi intră în subordinea Constanţei nu ne mai surprinde; situaţia s-a repetat de prea multe ori până acum. O să ne trezim că ne vor lua şi Dunărea într-o bună zi…

Aceeaşi Mărie, cu pălării fără număr

Interesant este că o reorganizare similară s-a mai produs şi în 2009, când Inspectoratul în Construcţii Galaţi s-a transformat într-un Serviciu judeţean subordonat tot Constanţei, invocându-se noul concept UE de dezvoltare regională. Reorganizarea de acum doi ani s-a soldat şi cu demisia fostului inspector-şef Săvel Rotaru, care a refuzat să rămână şef de serviciu.

Între timp, Serviciul Judeţean în Construcţii Galaţi s-a transformat din nou în Inspectorat Judeţean, care acum dispare iar, „înghiţit” de Constanţa. Să mai spună cineva că România nu e o ţară dinamică, în continuă transformare…

Citit 3581 ori Ultima modificare Vineri, 04 Noiembrie 2011 09:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.