Cum se obține autorizația de mediu

Cum se obține autorizația de mediu
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Autorizația de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecția mediului, prin care sunt stabilite condițiile și parametrii de funcționare ai unei activități existente sau ai unei activități noi, cu posibil impact semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcțiune.

La solicitarea unei autorizații de mediu, titularul activității depune la autoritatea competentă pentru protecția mediului un dosar care cuprinde documentația prevăzută la art. 8, alin.(1) din Ordinul nr. 1798/2007, și anume: cererea pentru eliberarea autorizației de mediu; fișa de prezentare și declarație, potrivit anexei nr. 2; dovada că a făcut publică solicitarea prin cel puțin una dintre metodele de informare prevăzute în anexa nr. 3; planul de situație și planul de încadrare în zonă a obiectivului; procesul-verbal de constatare a respectării tuturor condițiilor impuse prin acordul de mediu întocmit potrivit Legii nr. 292/2018 din 3 decembrie 2018, privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului, sau, după caz, nota privind stadiul de realizare a programului pentru conformare existent; formularul de înregistrare prevăzut în tabelul nr. 1 din anexa nr. 5, însoțit de documentele specificate de acesta, pentru autorizarea activității grădinilor zoologice, acvariilor publice și centrelor de reabilitare și/sau îngrijire.

Citit 1089 ori Ultima modificare Luni, 26 Mai 2025 17:49

1 comentariu

  • postat de Gogu
    Marți, 27 Mai 2025 11:40
    82.79.117.***
    Birocratia - in forma ei cea mai pura si mai evidenta. Documente care preced, succed si justifica alte documente si astfel justifica posturile multor birocrati.
    0
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.