Combinatul siderurgic gălățean a reînceput producția de oțel

Combinatul siderurgic gălățean a reînceput producția de oțel
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

„Liberty Galați a început să producă oțel”, a anunțat luni, 9 iunie, pe Facebook, administrația combinatului siderurgic gălățean. Este o postare laconică, de numai șapte cuvinte, dar dătătoare de speranțe pentru zeci de mii de gălățeni, ale căror destine depind direct sau indirect de ceea ce se întâmplă pe platforma siderurgică.

Așa cum „Viața liberă” a scris, la începutul săptămânii trecute s-a încărcat Furnalul nr. 5, iar miercuri dimineață, 4 iunie, s-a dat startul procesului de producție a fontei. Se estima atunci ca producția de oțel să înceapă în trei-patru zile după stabilizarea compoziției chimice a fontei. Urmează ca, din această săptămână, oțelul să ajungă la Turnare Continuă și, ulterior, la Laminoare, în vederea producției de tablă groasă, tablă zincată, tablă vopsită organic, țevi, rulouri, etc.

Producția de oțel la Liberty a reînceput, iată, în a doua zi de Rusalii, după un an de inactivitate și de acumulare de datorii.

„În primele două săptămâni estimăm o producție medie zilnică de 3.800 tone de fontă, ceea ce reprezintă aproximativ 4.300 tone de oțel, urmând ca ulterior să creștem treptat spre 5.500 tone de fontă zilnic, echivalentul a 6.500 tone de oțel, pentru a atinge pragul de rentabilitate. În paralel cu startarea producției, continuă procesul de negociere cu cei aproximativ 1.200 de creditori în vederea aprobării Planului de Restructurare, care urmează să fie omologat de Tribunalul Galați până pe 5 iulie”, declara, pe 4 iunie, avocatul Remus Borza, președintele EuroInsol.

Reamintim că Liberty Galați se află în procedură de concordat preventiv, peste 1.200 de creditori din România și alte state (bănci, instituții publice, companii mici și mijlocii, salariații filialei din Belgia a combinatului etc.) deținând creanțe cu o valoare totală de circa un miliard de euro.

Citit 9285 ori Ultima modificare Marți, 10 Iunie 2025 22:03

11 comentarii

  • postat de Lupu Lucica
    Marți, 10 Iunie 2025 23:59
    213.233.110.***
    Ce clienți mai cumpăra de la acest combinat otel de proasta calitate?Cine le mai furnizează energie electrica,gaz,oxigen la 1 miliard euro datorii?Hoților,plătiți furnizorii,căpușelor.
    5
    5
  • postat de Lupu Lucica
    Marți, 10 Iunie 2025 23:21
    86.120.195.***
    @Roman..ai dreptate,dar EximBank este banca Statului Roman,adică bani dati pentru puturoși și hoți din banii noștri,ai tuturor pentru niște smecheri evazioniști și asistați sociali.Hotilorsiderurgisti
    5
    5
  • postat de Lupu Lucica
    Marți, 10 Iunie 2025 23:14
    86.120.195.***
    Măi oameni buni, nu înțelegeți ca au datorii de 1 MILIARD DE EURO?Continua acești indieni impreuna cu TOTI angajații acestui jaf de combinat sa fure o tara întreaga?Terminați cu aceasta înșelătorie!
    4
    5
  • postat de IULIAN
    Marți, 10 Iunie 2025 18:08
    89.137.30.***
    Credeți sau nu, ArcelorMittal a fost apogeul Combinatului...UE a zis că nu e bine și să vândă ca să numai fie monopol..acum e bine?...patronii actuali nu sunt din Delta Dunării,au alte delte.
    3
    4
  • postat de IULIAN
    Marți, 10 Iunie 2025 17:19
    89.137.30.***
    Oare chiar nu mai există nimeni? Nimeni poate salva Combinatul,ar putea fi Bill Gates sau Ion Țiriac...ori ?...din punctul meu de vedere trebuie acuzat cel care a făcut privatizarea.unde este? Năstase
    2
    4
  • postat de IULIAN
    Marți, 10 Iunie 2025 15:49
    89.137.30.***
    E bine că acum vor să vândă „Blocul Indienilor” de lângă fostul Pescarul, le mai iese de un sandwich cu juma de porc...fontă ciuciu.
    4
    9
  • postat de IULIAN
    Marți, 10 Iunie 2025 15:42
    89.137.30.***
    Vă zic din experiență 90% din ce e „în conservare” din Combinat a ajuns fier vechi,vorbim despre oțelării,laminoare și furnale,utilaje de la UPRS care trebuiau să asigure mentenanță,au fost vândute.
    5
    6
  • postat de Dan1969
    Marți, 10 Iunie 2025 08:50
    86.124.200.***
    Domnule "Dorel",dacă nu cunoști in ce condiții ajunge fonta la oțelărie nu mai arunca cu vorbele ca să te afli in treabă,se vede că habar nu ai,chiar ești un DOREL
    7
    21
  • postat de IULIAN
    Marți, 10 Iunie 2025 07:01
    89.137.30.***
    Marea problemă este cu ce bani o să continue productia?...Dumnezeu știe
    4
    31
  • postat de Dorel
    Marți, 10 Iunie 2025 03:46
    5.13.190.***
    Din "7 cuvinte" si limba romaneza a iesit otelul...
    E o revolutie mondiala la Galati... pana acum, toti se zbateau sa duca cat mai repede fonta lichida la otelarie, dar acum e nevoie de 3-4 zile...
    14
    18
  • postat de Roman
    Marți, 10 Iunie 2025 00:14
    86.124.203.***
    Foarte bine ca produce.Era bine dacă ne spuneați și ptr cât timp ,câte datorii are și câte împrumuturi din banii noștri mai vor sa facă fiindcă sunt convins ca EXIM BANK nu mai vad banii înapoi.
    16
    47

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro