Peste 100 de europarlamentari cer măsuri ferme pentru salvarea industriei oțelului

Peste 100 de europarlamentari cer măsuri ferme pentru salvarea industriei oțelului
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un demers important pentru viitorul industriei oțelului din Uniunea Europeană, cu implicații directe pentru România, a fost lansat joi în Parlamentul European. Peste 100 de eurodeputați din principalele grupuri politice au semnat o scrisoare adresată Comisiei Europene, solicitând un nou cadru de protecție comercială pentru acest sector strategic.

Potrivit unui comunicat de presă, inițiativa a fost coordonată de europarlamentarul român Dan Nica, în calitate de coordonator al Grupului Socialiștilor și Democraților în Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE), împreună cu omologii săi din grupurile PPE și Renew, Christian Ehler și Christophe Grudler.

Scrisoarea solicită adoptarea unui pachet de măsuri care să intre în vigoare din ianuarie 2026 și care să includă: un nou cadru de protecție comercială, operațional din ianuarie 2026; limitarea importurilor la niveluri sustenabile, comparabile cu perioada de dinaintea crizei de supracapacitate; tarife clare pentru importurile care depășesc cotele stabilite; acoperirea tuturor produselor relevante, inclusiv derivatele de oțel, și aplicarea regulii „melted and poured” pentru a evita eludarea măsurilor.

„Este un semnal politic clar și un apel la acțiune imediată. Cerem Comisiei Europene să protejeze industria oțelului din Europa, un sector esențial pentru suveranitatea noastră industrială. Pentru România, miza este uriașă: viitorul combinatului de la Galați și al miilor de familii care depind de el”, a declarat europarlamentarul Dan Nica.

105 europarlamentari din grupurile S&D, PPE și Renew au susținut inițiativa prin cosemnătură, ceea ce reflectă o susținere politică largă în Parlamentul European. Dacă măsurile cerute vor fi implementate, acestea ar putea contribui la consolidarea industriei oțelului în fața competiției neloiale din afara UE, la menținerea locurilor de muncă și la păstrarea unui pilon industrial important pentru economia europeană.

Citit 269 ori Ultima modificare Joi, 11 Septembrie 2025 18:01

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro