3.743 de persoane, din care 1.843 femei, și-au găsit locuri de muncă, anul trecut, prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați, potrivit unui comunicat al instituției.
Cele mai multe angajări au fost pentru gălățenii cu vârste de peste 45 de ani (2.044 de persoane) și pentru cei cu mai puțin de 25 de ani (635). Alți 591 dintre noii angajați au între 35 și 45 de ani, 301 au vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani, iar cei mai puțini angajați (172) au între 30 și 35 de ani.
După rezidență, cei mai mulți angajați prin AJOFM provin din mediul urban (2.013 persoane), iar ca nivel de pregătire, cei mai numeroși au studii liceale (1.086) și gimnaziale (1.067 persoane).
Anul trecut, 8.732 de gălățeni au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidența AJOFM ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

