Simulări la AJOFM Galați privind plata salariilor siderurgiștilor

Simulări la AJOFM Galați privind plata salariilor siderurgiștilor
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Achitarea salariilor restante ale siderurgiștilor gălățeni prin Fondul de garantare a creanțelor salariale, care a primit undă verde din partea Guvernului, nu poate demara în lipsa normelor metodologice de aplicare.

Printr-o ordonanță de urgență, Guvernul a decis ca și firmele aflate în concordat preventiv, cum este şi Liberty, să poată achita lefurile restante ale salariaților prin Fondul de garantare. Însă nici normele de aplicare nu au fost publicate, nici declararea Liberty ca obiectiv de importanță strategică nu s-a materializat încă.

Conform unor surse din administrația combinatului gălățean, „chiar dacă aceste condiții nu sunt, în acest moment, îndeplinite, o echipă extinsă de specialiști de Resurse Umane de la Combinat s-a întâlnit, încă de săptămâna trecută, cu reprezentanți ai AJOFM Galați, pentru o analiză amănunțită și extinsă a condițiilor de accesare a Fondului, a pregătirii documentațiilor legale precum și a armonizării fluxului de documente, în vederea urgentării procesului și evitării oricăror blocaje".

Din discuții a rezultat "necesitatea unor clarificări (de exemplu, ce cheltuieli salariale sunt eligibile a fi decontate prin acest mecanism, regimul cererilor de plată, traseul documentelor etc.), iar un set de întrebări a fost trimis către ANOFM. Folosind ACTUALUL cadru legal, este în derulare o simulare a procesului de pregătire și înaintare a cererilor de plată, trimitere de documente, validare și decontări, în vederea reducerii timpilor de așteptare. Desigur, dacă normele metodologice vor aduce modificări, acestea vor fi implementate”, se arată într-o notă de informare internă.

Citit 1793 ori Ultima modificare Vineri, 06 Martie 2026 22:47

3 comentarii

  • postat de Cetatean
    Marți, 03 Martie 2026 14:19
    95.76.3.***
    Si cui trebuie sa i daruim laude???? Asta ca sa vedem noi ce sacrificii se fac. Bai nenorocitilor a durat 8 luni pana sa luati de la magistrati si aveti de luat de la o groaza de smecheri si problrma
    0
    1
  • postat de Cu 2 pensii speciale nesimțite se rezolvă problema că banii de la indian nu vor mai fi recuperați
    Marți, 03 Martie 2026 04:45
    51.179.103.***
    Pentru stat nu e o problemă să îi plătească. Salariile oamenilor toate cumulate fac cât 2 pensii speciale nesimțite a unui milițian. Să mulțumim PSD și aur că nu vor eliminarea pensiilor speciale nesi
    1
    2
  • postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records
    Luni, 02 Martie 2026 22:01
    109.166.135.***
    O frecați magistral și vă bateți joc de oameni și îi amăgiți. Situația va avantajează pentru că ei încă dorm.
    7
    18

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro