Cât costă mobilierul urban?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* 300 de lei a dat municipalitatea pe o bancă din fontă, cu două picioare * La diferenţă de un picior, adică o bancă din acelaşi material, dar cu trei picioare, a ajuns la aproape 600 de lei *

Atunci când vă odihniţi pe o bancă la umbră, când vă aşezaţi ca să vă trageţi sufletul ori să vă sărutaţi partenerul sau partenera şoptindu-i vorbe de dragoste, ar fi bine să trataţi obiectul de mobilier urban cu respect. Doar acolo sunt şi banii dumneavoastră, plătiţi sub formă de taxe şi impozite.

În ultima vreme, SC Gospodărire Urbană a montat bănci în diverse zone ale oraşului. Am fost curioşi să aflăm şi noi cât au costat. După cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al Primăriei, Nicoleta Manole, în 2010 Primăria a achiziţionat 100 de bănci cu trei picioare şi 20 de bănci cu două picioare (bănci din fontă cu stinghii de lemn) de la furnizorul SC Pallegrini SRL. Valoarea contractului a fost de 81.396 de lei.

Tot în 2010, municipalitatea a luat 80 de bănci cu două picioare de la Turnătoria Centrală Orion Câmpina. Valoarea contractului a fost în acest caz de 24.476 de lei, deci o bancă a costat cam 305 lei.

Anul acesta, Primăria a făcut demersuri pentru achiziţionarea a 100 de bănci cu două picioare şi 100 cu trei picioare. În cazul băncilor cu două picioare, furnizor a fost tot Pallegrini, valoarea contractului ridicându-se la 30.938 de lei. Aflaţi că 80 de bănci au fost deja livrate.

Pentru cele 100 de bănci cu trei picioare, valoarea contractului încheiat cu SC Termex Service SRL Balş este de 66.836 de lei. Deci o bancă ar ajunge la aproximativ 668 de lei.

Pe patul dumneavoastră conjugal aţi dat mai mult sau mai puţin? Indiferent cât aţi dat, aveţi grijă de el, nu-i aşa?

Trebuie spus că achiziţiile de bănci din fontă s-au făcut prin licitaţie, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut. Să sperăm că băncile cu pricina nu vor ajunge la anul materie primă pentru „colecţionarii” de fier vechi. De noi depinde.

Citit 905 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.