Tatiana Dumitru

Tatiana Dumitru

Paula Bodlev, mesaj de sărbători pentru tinerii basarabeni (VIDEO)

Marți, 23 Decembrie 2025 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Paula Bodlev a fost musafirul nostru pe 22 decembrie, la redacția "Viața liberă". O tânără excepțională, Paula se remarcă prin implicarea sa atât civică, cât și culturală, în numeroase activități care contribuie la o viață studențească mai simplă și mai frumoasă.Masterandă în cadrul programului Carieră Judiciară, la Facultatea de Drept și Științe Administrative, Paula Bodlev ocupă, în prezent, funcția de președintă a Federației Tinerilor Basarabeni, mandatul ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Miercuri, 24 Decembrie 2025 20:00 | Publicat în Prima Pagina
Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și actriță a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”. Artista, cunoscută publicului larg și pentru parcursul său foarte aproape de marea finală a emisiunii „Vocea României”, a transmis un mesaj emoționant de sărbători adresat românilor de pretutindeni, din țară și din afara granițelor. Mesajul Cristinei Bleandură a fost însoţit şi de un dar mu ...

CSM respinge referendumul propus de președintele Nicușor Dan

Luni, 22 Decembrie 2025 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a poziționat ferm împotriva inițiativei președintelui Nicușor Dan de a organiza un referendum în interiorul corpului magistraților, demers considerat neconform cu prevederile constituționale și cu legislația în vigoare, potrivit HotNews.ro. Poziția procurorilor vine după o reacție similară exprimată anterior de judecătorii membri ai CSM. Într-un comunicat structurat în cinci puncte, procurorii sublini ...

Mai multe controale şi amenzi în stațiunile montane

Luni, 22 Decembrie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
ANPC a anunțat că a intensificat controalele în stațiunile montane, pentru protejarea consumatorilor, acțiunile urmând să continue pe tot parcursul sezonului rece, potrivit Agerpres. În perioada 15-21 decembrie 2025, au fost verificați peste 470 de operatori economici, fiind aplicate 271 de amenzi, în valoare de aproximativ 1,6 milioane de lei și 296 de avertismente. Totodată, au fost retrase de la vânzare produse neconforme de peste 65.000 de lei, iar opt operatori au avut activit ...

Cine sunt cei cinci câștigători ai concursului "Găseşte cuvântul secret!"

Luni, 22 Decembrie 2025 17:30 | Publicat în EVENIMENT
Redacția "Vieții libere" le mulțumește tuturor cititorilor fideli care au participat la concursul "Găseşte cuvântul secret!", organizat în această perioadă pe site-ul ziarului. Interesul ridicat și numărul mare de participanți confirmă atașamentul publicului față de ziarul nostru. După încheierea competiției, au fost desemnați primii cinci câștigători, aceștia fiind cei mai rapizi în transmiterea răspunsurilor corecte. Lista câștigătorilor, care au răspuns corect ...

Două mari companii accelerează tranziția către energia verde

Luni, 22 Decembrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Proiectele fotovoltaice dezvoltate de OMV Petrom în parteneriat cu Complexul Energetic Oltenia au intrat oficial în etapa de construcție, potrivit unui comunicat transmis luni de companie. Energia electrică ce va fi produsă de aceste parcuri este estimată să acopere consumul anual echivalent a aproximativ 410.000 de gospodării din România, calculul fiind realizat pe baza factorului mediu de capacitate pentru energia solară și a datelor Autorității Naționale de Reglementare în Dom ...

Manual de supraviețuire între sarmale și nervi întinși

Luni, 22 Decembrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vine Crăciunul! Această perioadă magică în care colindele de fundal sunt acoperite de zgomotul satârului și de pârâitul mașinii de tocat carne. Deși teoretic celebrăm liniștea, practic intrăm într-o stare de alertă cod roșu gastronomic. Panica se instalează brusc: cum să nu facem cârnați? Dar drobul? Dacă piftia nu tremură suficient sau dacă toba nu are exact diametrul necesar pentru a impresiona soacra? Și, desigur, marea blasfemie națională: cum să lipsească cozona ...

Nicușor Dan anunță referendum în magistratură

Duminică, 21 Decembrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică, la Palatul Cotroceni, că intenționează să inițieze, în luna ianuarie, un referendum intern în rândul magistraților, având ca temă rolul Consiliului Superior al Magistraturii. Întrebarea propusă va viza dacă CSM acționează în interesul public sau dacă servește interesele unui grup din interiorul sistemului judiciar, potrivit Digi24.   Șeful statului a precizat că rezultatul acestui demers va influența decisiv pașii următo ...

România va găzdui al doilea centru logistic NATO pentru Ucraina

Duminică, 21 Decembrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România va fi gazda unui al doilea mare centru logistic european pentru aprovizionarea cu armament a Ucrainei, care va deveni operațional în ianuarie 2026 și va funcționa sub comanda directă a NATO, potrivit publicației ucrainene Defence Express și declarațiilor generalului maior Maik Keller, comandant adjunct al unității NATO pentru Asistență de Securitate și Antrenament pentru Ucraina (NSATU).   Până în prezent, Rzeszow, Polonia, a fost singurul hub logistic major, însă ali ...

Avertisment ANPC privind citricele din magazine

Luni, 22 Decembrie 2025 10:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Directorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Paul Anghel, atrage atenția asupra calității citricelor comercializate în magazinele din România și avertizează că o parte dintre portocalele și lămâile aflate la vânzare nu respectă standardele pentru consumul uman. Potrivit acestuia, fructe care, în mod normal, ar trebui destinate hranei animalelor ajung să fie prezentate consumatorilor drept produse de calitatea întâi, potrivit HotNews.ro.   Paul Anghel su ...
Pagina 1 din 123