„Nu-i nimic, punct cu punct! Hai... știu că pot!” - așa se încurajează Annia Hriscu, o gălățeancă pasionată de tenis. Își repetă aceste cuvinte în gând de fiecare dată când pierde o minge sau când oboseala devine greu de dus.
La doar 9 ani, Annia este în elita națională la categoria ei de vârstă, ajunsă deja în Top 25. Însă povestea ei nu este despre trofee, ci despre un mecanism psihologic profund: cum transformi un copil într-un luptător pozitiv, care, în loc să plângă când pierde, strânge racheta în mână și spune cu toată convingerea că poate.
În spatele acestei mentalități se află o alchimie fină între familie, sport și ghidajul antrenoarei sale, Oana Ionescu, fostă jucătoare profesionistă. Împreună, ele oferă un veritabil manual de bune practici despre cum se construiește ambiția fără a strivi bucuria copilăriei.
Pasul 1: construcția începe cu plăcere, nu cu obligație
Pentru ca un copil să devină puternic în fața eșecului, el trebuie mai întâi să își iubească drumul. Performanța nu se poate clădi pe constrângere. „Pentru mine, acesta este primul pas în antrenorat: să îi faci pe copii să vină la teren de plăcere, nu doar pentru că îi trimit părinții”, explică Oana Ionescu.
Prin jocuri adaptate și validare emoțională, sportul devine un spațiu de siguranță. Atunci când copilul se simte văzut și înțeles, el acceptă efortul în mod natural. „Mai târziu, când apar concursurile și obiectivele de performanță, ei au deja această bază construită. Nu mai simt munca drept o corvoadă, ci înțeleg disciplina ca pe o parte dintr-un drum pe care și-l doresc cu adevărat”, adaugă antrenoarea.
Pasul 2: echilibrul dintre fermitate și empatie
Tenisul este un sport solitar și extrem de frustrant. Să ceri rigoare unui copil de 9 ani fără a-i provoca anxietate este marea provocare a educației moderne. Soluția? Oana Ionescu mizează pe autenticitate și pe propria experiență din circuitul profesionist: „Procesul începe întotdeauna cu blândețe și empatie. Din acel spațiu de încredere începem să construim treptat drumul spre performanță, iar disciplina și responsabilitatea sunt introduse firesc, ca parte din proces, nu ca presiune impusă”.
Când apar momentele de blocaj, rolul adultului nu este să certe, ci să ajute copilul să își decodeze emoțiile. În cazul Anniei, conexiunea este profundă. „Mă văd deseori în ea, în fetița curajoasă care încearcă, se luptă, uneori reușește, iar alteori se lovește de propriile limite. Copiii simt imediat când cineva își dorește cu adevărat să le fie alături”, mărturisește Oana.
Pasul 3: „Telefonul se descarcă repede, visul meu, nu!”
Annia este poreclită „spiridușul” pentru viteza și optimismul ei debordant. Pentru o generație dominată de trenduri pe TikTok, stilul ei de viață este atipic: antrenamente aproape zilnice și multă muncă. Totuși, ea nu simte că pierde ceva. Răspunsul ei are o maturitate dezarmantă: „Și eu mă joc și mă distrez, dar tenisul este ceea ce îmi place cel mai mult. Telefonul se descarcă repede, visul meu, nu! Când sunt pe teren mă simt fericită. Oana spune că ambiția este ca un mușchi: dacă îl antrenezi în fiecare zi, devine mare și puternic”.
Pentru ea, Oana Ionescu este ancora de la care învață reziliența: „E o persoană pe care mă pot baza oricând, mă învață nu doar cum să lovesc, ci și cum să fiu puternică. Îmi place cel mai mult că ea crede în mine mai mult decât cred eu uneori. Se bucură cu mine la fiecare punct mic, nu doar la victorii mari”.
Pasul 4: dialogul interior al unui copil puternic
Cea mai importantă componentă a rezilienței este modul în care copilul își vorbește în momentele de criză. Cum reacționează Annia când o lovitură nu îi iese sau când este epuizată? „Îmi spun că este în regulă să greșesc și că următoarea lovitură poate fi mai bună. Încerc să nu mă supăr prea mult și să mă concentrez pe ce am de făcut. Îmi spun în gând: 'Nu-i nimic, punct cu punct! Hai... știu că pot!'”.
Ea are și un mesaj pentru ceilalți copii care se lovesc de obstacole: „Să își spună că pot să reușească dacă încearcă în fiecare zi. Nu trebuie să fie perfecți, important este să nu renunțe. Dacă ai răbdare și continui să încerci, o să reușești!”.
Pasul 5: alianța adultilor împotriva presiunii masive
Un copil nu poate fi rezilient dacă adulții din jurul lui sunt panicați de rezultate. Presiunea este reală, însă secretul stă în gestionarea ei prin transparență totală între antrenor și familie. „În relația cu familia Anniei există mult dialog și încredere. Dincolo de rezultate, ne dorim cu toții același lucru: ca Annia să rămână un copil fericit, echilibrat și să își păstreze bucuria pentru tenis”, subliniază Oana Ionescu.
Campioni la maturitate, nu la 10 ani
Urmează Campionatele Naționale, iar apoi trecerea la categoria de 12 ani, unde provocările vor fi mult mai mari. Însă miza nu sunt medaliile de acum, ci adultul de mâine. „Privesc tenisul pe termen lung și nu sunt adepta ideii de campioni foarte devreme, la 10 sau 12 ani, care apoi își pierd plăcerea pentru sport și renunță. Cred mai mult într-o construcție sănătoasă, în dezvoltarea treptată și într-o relație echilibrată cu performanța”, concluzionează Oana Ionescu.
Lecția pe care Annia și antrenoarea ei o oferă este valabilă pentru orice părinte: un copil puternic nu este cel ferit de eșecuri, ci cel învățat că o zi fără zâmbet este o zi pierdută și că, după fiecare minge ratată, urmează mereu o nouă șansă.
