Iniţierea unei noi Legi pentru întreprinderile mici şi mijlocii, care să asigure aplicarea la nivel naţional a cadrului european dedicat IMM-urilor (Small Business Act) se va număra în acest an printre priorităţile patronatelor din cadrul CNIPMMR. „La nivel comunitar, IMM-urile contribuie cu mai bine de 80 la sută din mersul economiei, iar prin documentul european se recunoaşte importanţa acestor întreprinderi şi se propune statelor un cadru de încurajare şi dezvoltare a mediul ...
* Sprijinul autorităţilor pentru mediul de afaceri este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire * Patronatele gălăţene din cadrul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) au solicitat prezentarea în cadrul Comisiei de Dialog Social ce se va întruni, pe 22 februarie, la Prefectură, prezentarea „investiţiilor semnificative în curs de realizare sau propuse a se realiza în anul 2012”. „Vrem să vedem şi noi cum ajută sau cum au ...
* După trei ani de criză, întreprinzătorii supravieţuitori încep să prindă din nou curaj * Mediul de afaceri, mai bogat în 2012 cu 1.000 de noi agenţi economici, dar cu locuri de muncă mai puţine * Peste 40.000 de gălăţeni fără loc de muncă sau cu o situaţie materială precară * Flexibilizarea relaţiei dintre sindicate şi patronate, o şansă pentru stimularea economiei * Mediul de afaceri gălăţean intră în 2012 cu aproape 20.000 de comercianţi activi, cam cu o mie m ...

Programul Kogălniceanu pentru IMM-uri, un eşec?

Miercuri, 16 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Doar 15 credite aprobate din 2.000 de dosare * „De vină este lipsa de comunicare”, spune preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi * Lansat cu mare tam-tam la începutul lunii septembrie, programul „Mihail Kogălniceanu” destinat întreprinderilor mici şi mijlocii pare să aibă toate datele unui eşec, cel puţin deocamdată. Şi asta pentru că, în două luni scurse de la lansare, cele 10 bănci partenere în program au aprobat doar 15 credite, dintr-un total de 2.000 de dos ...

Republica Parafiscală România

Joi, 10 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Pe lângă reducerea birocraţiei şi a numărului de taxe plătite, IMM-urile cer şi un acces mai facil în hipermarketuri * Diminuarea fiscalităţii şi reducerea birocraţiei sunt două dintre principalele propuneri făcute de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) ministrului Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu (foto), cu ocazia acordării premiilor Topului naţional al firmelor private, eveniment care a avut loc vineri, la Palat ...

Dumnezeu şi IMM-urile

Luni, 07 Noiembrie 2011 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Premii pentru campionii profiturilor * Arcada Company - cea mai bună firmă mijlocie din România * Alte două premii le-au fost acordate gălăţenilor în plenul ediţiei a 19-a a Topului Naţional al Firmelor Private: pentru Patronatul IMM-urilor Galaţi (preşedinte, Marian Filimon) şi IFN Total Finance, firmă a omului de afaceri Victor Pavel * La cea de-a 19-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, desfăşurată vineri, la Palatul Parlamentului, n-au venit nici ...

Beyler cu uşile deschise

Vineri, 28 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* „Români pentru români” * Pro West Investments a preluat o linie de producţie a uşilor metalice plus brandul Beyler * Uşi de toate culorile şi dimensiunile, cu preţuri de la 800 la 3.000 de lei * „Renaşterea” ar putea fi sloganul sub care una dintre afacerile marca Beyler merge mai departe. Nu cu turci, ci cu românii de la Pro West Investments. Nu cu blocuri sau cartiere rezidenţiale, ci cu uşi metalice. O afacere simplă şi curată, la cheie am putea spune, care are în com ...

Pâinea fără frontiere comunale / Cuptoarele de la Ţepu

Vineri, 28 Octombrie 2011 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* În fiecare zi, mii de pâini iau drumul satelor din jurul Tecuciului *De pâinea care se face în cuptoarele brutăriei din Ţepu s-a dus vestea mult peste hotarele comunei. Nu mai puţin de 5.000 de pâini iau zilnic drum spre Tecuci, Movileni, Cosmeşti, Iveşti, Lieşti, ba s-au găsit clienţi tocmai de la Bârlad care musai vor pâine „made in Ţepu”! „Reţeta este sufletul comerţului”, cam asta ar fi filozofia brutăriei lui Dorinel Marcu, iar faptul că din 1996 încoace a rez ...
Pagina 15 din 15