Despăgubiri pentru Daciile care nu au mai venit

Duminică, 27 Aprilie 2025 16:15 | Publicat în ECONOMIE
Românii care, înainte de Revoluţie, au depus bani la CEC pentru a-şi putea cumpăra o Dacie vor fi despăgubiți de statul român, cu o întârziere de 35 de ani, printr-un ordin semnat de un secretar de stat din Ministerul Finanţelor, potrivit TVR Info. Este vorba despre suma de 21.720 de lei, adică aproape 4.400 de euro, pentru cei care nu au primit nici Dacia, nici banii înapoi. Plata va fi printr-un titlu de stat emis pe numele BRD, cu scadență pe 23 iunie 2025, arată termene.ro. ...
Alegerea viceprimarilor municipiului Galați, dar mai cu seamă banii orașului sunt la mâna noilor aleși locali convocați joi, 31 octombrie, în ședință ordinară. Printre cele mai importante decizii s-ar putea afla și modificarea celor două contracte de credit încheiate de Primăria Galați cu EXIM Banca Românească în 2019. Noul Consiliu Local al municipiului Galați își intră în atribuții joi, 31 octombrie, când este convocat într-o ședință ordinară a cărei ordine de ...

Banca Transilvania cumpără BRD Pensii

Miercuri, 29 Mai 2024 16:19 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Grupul Financiar BT, prin Banca Transilvania și BT Investments, a ajuns la un acord cu BRD-Groupe Societe Generale și Societe Generale Assurances pentru achiziția BRD Pensii, companie cu activitate în domeniul pensiilor private obligatorii (Pilonul II) și al celor facultative (Pilonul III), potrivit unui document publicat la bursa de Valori București (BVB) și citat de Economica.net. BRD Pensii administrează atât fondul din Pilonul II (FPAP BRD), cât și fondul din Pilonul III ...