Curtea Supremă a Statelor Unite a anulat, vineri, taxele vamale extinse impuse de președintele Donald Trump în temeiul unei legi destinate utilizării în situații de urgență națională, respingând una dintre cele mai controversate revendicări ale autorității sale, într-o decizie cu implicații majore pentru economia globală, transmite Reuters, citată de HotNews. Într-o decizie cu luată cu 6 voturi „pentru” și 3 „împotrivă”, a cărei motivare a fost redactată de pre ...
Vești importante pentru angajații combinatului siderurgic Liberty Galați: salariile restante vor putea fi achitate direct din buget, prin Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, ca urmare a adoptării OUG pentru modificarea și completarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea acestui fond. „Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, care de obicei acoperă firmele insolvente, va putea să plătească și salariile angajaților companiilor aflat ...
Edilul Sectorului 3 din București, Robert Negoiță, își reia atribuțiile de primar după ce magistrații Tribunalului București au decis revocarea măsurii controlului judiciar dispusă anterior de DNA. Hotărârea judecătorilor este definitivă, anulând restricțiile care îl împiedicau să își exercite funcția publică, relatează Agerpres. Decizia vine ca urmare a contestației depuse de primar împotriva măsurii preventive instituite de procurorii anticorupție la finalul săpt ...

Prezență fizică obligatorie la Senat

Marți, 03 Februarie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Conducerea Senatului a decis ca, începând cu prima zi a noii sesiuni parlamentare, toate ședințele de plen să se desfășoare exclusiv cu prezență fizică. Senatorii care lipsesc vor fi considerați absenți și sancționați financiar. Măsura prevede tăierea a 5% din indemnizația lunară brută, aproximativ 950 de lei, scrie Digi24. Anunțul a fost făcut de președintele Senatului, Mircea Abrudean. Până acum, senatorii puteau participa online, regulă introdusă în pandemie și m ...
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis vineri, 16 ianuarie, să amâne pronunțarea asupra constituționalității legii care modifică pensiile magistraților, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a depus joi o expertiză contabilă independentă în cauză. Judecătorii CCR au explicat că au nevoie de timp suplimentar pentru a studia expertiza și documentele depuse pe 15 ianuarie 2026, motiv pentru care au stabilit un nou termen pentru data de 11 februarie 2 ...

Pro Tv spune „Adio, «La Măruţă»!”

Marți, 13 Ianuarie 2026 11:15 | Publicat în TV MANIA
* Despărţire. În loc de majorat, sfârşit! Cam asta e ştirea care a dat în clocot luni seara. Pro Tv a anunţat că opreşte una dintre cele mai longevive formate din grila sa de programe: „La Măruță”, începând cu 6 februarie 2026! „Au fost 18 ani în care «La Măruţă» a fost mai mult decât o emisiune și a devenit o parte importantă din viața mea și, sunt convins, și din viețile multor telespectatori. Am crescut împreună, am râs, am sărbătorit, am învățat și ...

Trump retrage SUA din tratatul climatic al ONU

Joi, 08 Ianuarie 2026 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Statele Unite ies din convenția ONU care stă la baza luptei împotriva schimbărilor climatice în lume, devenind singura țară care părăsește acest tratat. Decizia de retragere a fost anunțată chiar de Donald Trump, care a dispus ieșirea Statelor Unite din Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), tratatul-cheie al cooperării mondiale împotriva încălzirii globale. „Președintele Trump este clar: nu mai este acceptabil să trimitem acestor instituții sâng ...
Judecătoria Tecuci l-a pus în libertate pe un bărbat în vârstă de 58 de ani din județul Galați, care a fost luat cu forța de la domiciliu după ce soția sa, care obținuse un ordin de protecție împotriva lui, l-a dat pe mâna poliței. În ultimele zile, femeia în vârstă de 54 de ani, din satul Malu Alb, comuna Drăgănești, a sunat de mai multe ori la 112, reclamând că soțul ei o amenința cu moartea.  Polițiștii au fost chemați de două ori, săptămâna trecută, la do ...

Raportul alegerilor din 2024 va fi făcut public în ianuarie

Miercuri, 03 Decembrie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Nicușor Dan a anunțat că raportul privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024 va fi prezentat cel mai probabil la sfârșitul lunii ianuarie 2026, potrivit Agerpres. „Ce este cert că s-a schimbat este conștientizarea noastră asupra acestei campanii de dezinformare, manipulare din partea Rusiei”, a declarat șeful statului, precizând că decizia privind anularea scrutinului a generat dubii asupra viabilității democrației românești. Totuși, informațiile ap ...

O casă a familiei Iohannis, preluată de stat

Vineri, 03 Octombrie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că a intrat în posesia unei cote de 50% din imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu, imobil pierdut definitiv de familia fostului președinte Klaus Iohannis, printr-o decizie a Curții de Apel Brașov, pronunțată pe 12 noiembrie 2015, informează Mediafax.ro. Statul român devine astfel coproprietar al clădirii. Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu au putut intra în spațiu cu ...
Pagina 1 din 6