Programul Rabla pentru tractoare, în Monitorul Oficial
Sâmbătă, 19 Aprilie 2025 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Ghidul de finanțare pentru programul Rabla Tractoare, semnat de ministrul Mediului, Mircea Fechet, a fost trimis la Monitorul Oficial.
„Este cel mai așteptat program al nostru, prin care vom ajuta fermierii să achiziționeze tractoare de până la 55.000 de euro. Plătim de la 65% la 80% din valoarea echipamentului, asta înseamnă că vom putea primi maxim 44.000 de euro. Trebuie să vă înscrieți direct în aplicația AFM, în curând, nu prin intermediul dealerilor. Atenție la cei bi ...
Ministerul Mediului a anunțat că 2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România.
În vara lui 2024 a fost emis cel mai timpuriu cod roşu de caniculă (22-23 iunie), iar în iulie şi august, cod roşu pentru cele mai lungi intervale de zile consecutive cu val de căldură persistent şi intens (câte șase zile în perioadele 13-18 iulie şi 15-20 august). Cele mai ridicate temperaturi maxime au fost 41,7 grade Celsius în iulie la Cernavodă şi 41,1 ...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a solicitat suma de 137,8 milioane de lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru lucrări în regim de urgenţă de înlăturare a efectelor calamităţilor naturale produse în judeţele Galaţi şi Vaslui în perioada 13-19 septembrie 2024. Potrivit ministerului, trebuie realizate lucrări de refacere a secţiunii de transport a cursurilor de apă afectate de viituri (deblocare, igienizare, salubrizare), de aducere la starea in ...
”Evacuarea e mai bună decât lipsa unei astfel de decizii când situația o impune”
Luni, 30 Septembrie 2024 18:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Luni, după o noapte cu ploi, însă nu atât de abundente precum cele prognozate, iar „situația a fost mai bună decât ne așteptam”, a declarat, luni, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, într-o intervenție la Digi24.ro.
Potrivit prognozei, în mai mult zone erau anunțate „acumulări de apă de până la 100 de litri pe metru pătrat”. În plus, autoritățile au avertizat că fenomenele vor fi intense, fiind emise și mesaje Ro-Alert de avertizare, inclusiv ...
Finalizarea barajului de la Suhurlui, în atenţia Guvernului
Joi, 19 Septembrie 2024 15:00 | Publicat în Regional
Ministrul Mediului a propus, în şedinţa de Guvern de miercuri, o listă de investiţii care să fie demarate în regim de urgenţă în judeţele Galaţi şi Vaslui, în principal proiecte privind amenajări hidrotehnice cu caracter nepermanent, cu rolul de a proteja comunele, printre acestea numărându-se şi finalizarea barajului de la Suhurlui, potrivit Agerpres.
"Colegii mei încă reconstituie debitele la acest moment, pentru că măsurătorile automate au fost scoase din funcţiune ca ...
Firma care a blocat Programul "Casa Verde Fotovoltaice" a renunțat la proces
Vineri, 24 Noiembrie 2023 18:03 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Societatea DHELECTRIC SYSTEM SRL, care a contestat respingerea sa din cadrul Programului "Casa Verde Fotovoltaice", a transmis către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, Curtea de Apel Oradea, cererile de renunţare la procesul intentat Administraţiei Fondului de Mediu, a anunțat Ministerul Mediului. Programul "Casa Verde Fotovoltaice" a fost suspendat printr-o decizie a instanţei, în luna septembrie, ca urmare a demersului juridic al acestei societăţi, care a contestat ...
Fostele halde de zgură de la Liberty și Elnav, pe "lista neagră" a Europei
Miercuri, 22 Noiembrie 2023 21:00 | Publicat în Prima Pagina
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat că România riscă să fie condamnată de Curtea Europeană de Justiţie, pe 14 decembrie, pentru neînchiderea unor depozite de deşeuri, în cea mai mare parte industriale, menţionând că, în prezent, 31 de astfel de amplasamente se află în această situaţie. Pe "lista neagră" se află și două depozite de deșeuri din Galați: halda de zgură a Combinatului Liberty și cea a fostei întreprinderi Elnav, de pe Calea Prutului.
"Din păcate ...
Galațiul, aproape să piardă și instituțiile de mediu, prin reorganizarea ministerului
Joi, 09 Noiembrie 2023 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe lista numeroaselor instituții importante pe care Galațiul le-a pierdut de-a lungul anilor s-ar putea înscrie, foarte curând, încă două: Agenția pentru Protecția Mediului (APM) și Garda de Mediu.
Potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se va reorganiza și va fi restructurat, în teritoriu, în autorități regionale de mediu, care vor avea în subordine, fiecare, instituțiile de profil din mai multe județe. În proiectul de OU ...
Până la 5.700 de mașini vechi pot fi scoase de pe străzile județului Galaţi
Duminică, 30 Iulie 2023 21:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălățenii care vor să-și dea la casat mașina mai veche de 15 ani, primind în schimb un voucher de 3.000 de lei, se pot înscrie, începând de luni dimineață, în Programul ”Rabla Local”
Voucherele se acordă numai pe raza unităților administrativ-teritoriale care s-au înscris în program și sunt plafonate, ca număr, în funcție de populația UAT-urilor respective. Din municipiul Galați ar putea dispărea, astfel, până la 5.000 de rable, plus 700 din alte zece comune din j ...