În viitor, turism vitivinicol și în județul Galați

Joi, 07 Aprilie 2022 07:30 | Publicat în TURISM
În prezent, conform unui comunicat de presă primit la redacție, Centrul de Dezvoltare Smart, împreună cu Asociația Obștească Stabilitate, implementează un proiect pentru promovarea dezvoltării turismului pe rute ale vinului prin crearea unui cluster în acest sens. Principiile utilizate au în vedere parteneriate intersectoriale (afaceri – știință – educație), sprijinirea culturii locale a regiunilor de frontieră din România și Republica Moldova și conservarea patrimoniului ...
Timp de cel puţin şase luni, Galaţiul va fi condus de viceprimarul Sorin Enache, înlocuitorul de drept al primarului Ionuţ Pucheanu, aşa cum au decis consilierii locali. Motivul pentru care frâiele administraţiei locale vor fi preluate de un alt social-democrat este unul cât se poate de nobil. Primarul Ionuţ Pucheanu intră în concediu fără plată pentru a realiza o campanie de promovare a Galaţiului şi Brăilei, practic, a întregii zone de la Dunărea de Jos. Şi nu oricum, ci d ...

Atracții turistice din Cipru

Duminică, 03 Aprilie 2022 10:00 | Publicat în TURISM
Insula Cipru a devenit în ultimii ani o importantă destinaţie turistică. Dintr-o locaţie exclusivistă şi zonă a afacerilor offshore, Ciprul a devenit una dintre cele mai accesibile destinaţii de vacanţă din Marea Mediterană, dar a rămas în continuare şi una dintre cele mai atractive. Transformarea se datorează în primul rând expansiunii masive a companiilor low-cost, dar şi politicii statului pentru promovarea turismului şi popularizarea ţării ca destinaţie accesibilă tu ...

Insulele Canare: Gran Canaria, dincolo de plaje

Duminică, 27 Martie 2022 08:00 | Publicat în TURISM
Nici dacă ai fi primit premiul de cel mai indulgent om de pe Pământ și tot n-ai putea să spui că Insulele Canare sunt o destinație alternativă. Nici măcar nu trebuie să fi fost acolo în persoană ca să ai o idee destul de precisă despre ce se petrece la fața locului: plaje pline ochi, hoteluri resort și capcane turistice… câte-n lună și-n stele. Fără îndoială, plajele din Gran Canaria sunt cele mai bune dintre toate Insulele Canare și nu-i nicio mirare că atâția c ...
Dacă iarna ţi s-a părut lungă, deşi poate nu chiar grea, regreţi că nu ai avut nişte weekenduri la munte cu multă zăpadă, dar, în acelaşi timp, abia aştepţi vremea caldă, poate e cazul să îţi iei adio de la iarnă altundeva în Europa, o schimbare de decor fiind binevenită pentru a întâmpina cum se cuvine primăvara. Iată câteva idei pentru o călătorie frumoasă de martie, rămâne doar să alegi destinaţia perfectă pentru tine. Vacanță în Viena, Austria Să te a ...

Sala Pașilor Pierduți, o experiență unică în Iași

Duminică, 20 Februarie 2022 08:00 | Publicat în TURISM
Când vei ajunge în Iași, vei constata că localnicii sunt foarte mândri de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", prima de pe teritoriul românesc. Și nu doar datorită vechimii și istoriei ei, ci și datorită picturilor murale unice din Sala Pașilor Pierduți, realizate de Sabin Bălașa. Orice ieșean vei întreba îți va spune mândru că trebuie să mergi în Copou, cartierul emblematic plin de verdeață al oraşului, unde vei găsi corpurile Universității "Alexandru Ioan Cuza", i ...

Biserica Neagră din Brașov, renăscută din propriul foc

Duminică, 06 Februarie 2022 09:00 | Publicat în TURISM
Biserica Neagră este cel mai cunoscut obiectiv turistic din Brașov și unul dintre cele mai cunoscute din România. Inclusiv turiștii străini care ajung în Transilvania au grijă să nu rateze o vizită aici. Vă oferim în acest articol cele mai interesante informații despre Biserica Neagră, renăscută din propriul foc pentru a ne oferi şase secole de cultură și istorie. Construcția Bisericii Negre a început în secolul al XIV-lea, pe locul unei biserici mai vechi. Inițial, a ...

Probabilă creștere a cererilor de vacanțe

Duminică, 30 Ianuarie 2022 20:00 | Publicat în TURISM
Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, afirmă că, în cazul în care statele lumii vor elimina restricţiile majore impuse de pandemia de COVID-19, vânzările de vacanţe în acest an vor atinge 85% din totalul celor din 2019. "Toată lumea din zona noastră se aşteaptă la o creştere mare a cererilor. Dar totul ţine de restricţii. Dacă dispar restricţiile majore, este posibil să ne apropiem de vânzările din 2019. Asta în condiţiile în care ...

O zi la Salina Slănic Prahova

Sâmbătă, 29 Ianuarie 2022 18:00 | Publicat în TURISM
Când te gândești la Slănic Prahova, prima dată îți vine în minte salina, nu? Și nu întâmplător. De fapt, această salină românească este cea mai mare din Europa! Descoperă în acest articol cele mai interesante lucruri pe care le poți face într-o zi la Salina Slănic Prahova! Salina Slănic Prahova Numită și Mina Unirea, această salină este situată la doar 40 de km de Ploiești, 90 km de Brașov și 100 km de București. Accesul este facil cu mașina personală sau cu mi ...

Muzee bucureștene ciudate și unice în lume

Duminică, 23 Ianuarie 2022 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Nu avem nimic cu muzeele clasice, însă acestea sunt super cunoscute și super vizitate şi lasă în umbră muzee originale, cu tematici unice. De aceea, ne-am propus să vă prezentăm cinci muzee din București ascunse, ciudate și unice prin tematica lor. Casa Experimentelor - Romanian Science Center Dacă vrei să vizitezi genul de muzeu interactiv în care să nu te plictisești oricât de mult ai sta, atunci trebuie să vizitezi Romanian Science Center. Aici nu doar stai și priveșt ...
Pagina 7 din 53