Noi soldați pe frontul de est

Luni, 02 Septembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Reuniunea miniștrilor Apărării din statele UE de la sfârșitul săptămânii trecute, la Bruxelles, a trecut destul de discret prin ”sita” informațiilor care ajung în spațiul public. Ce-i drept, era ”doar” o reuniune informală, însă tema aflată pe ordinea de zi, privind războiul din Ucraina, nu era deloc una de neglijat. Principalul subiect a fost legat de sprijinul acordat Kievului – atât în materie de echipament militar, cât și în ceea ce privește instruirea unor no ...
Parlamentul a primit pentru dezbatere şi vot în sesiunea de toamnă – care va începe luni, 2 septembrie – proiectul de lege transmis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care prevede donarea către Ucraina a unui sistem de rachete sol-aer Patriot. Costul pentru cumpărarea unei alte baterii este zero. Vor fi însă cheltuieli de câteva zeci de milioane de euro pentru taxele achiziţionării unui nou sistem Patriot, relatează Europa Liberă. „Finalizarea actului de donaţie va ...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat demiterea comandantului forţelor aeriene Mikola Oleşciuk, la o zi după prăbuşirea unui avion F-16 de fabricaţie americană livrat la Kievului, relatează AFP. "Am decis sa-l înlocuiesc pe comandantul armatei aerului a forţelor armate ucrainene", a declarat Zelenski pe Telegram, după publicarea unui decret în acest sens pe site-ul preşedinţiei. Ucraina a anunţat joi că un avion de luptă F-16, echipament militar valoros livrat ...

Consultări UE privind instruirea soldaților ucraineni

Vineri, 30 August 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Miniştrii Apărării din statele UE urmau să se întâlnească vineri la Bruxelles pentru a discuta despre operaţiunea în desfăşurare a UE de a instrui soldaţi ucraineni pentru a-şi apăra ţara împotriva invaziei ruse, relatează dpa. Un plan de a muta unele dintre operaţiunile de instruire ale UE în Ucraina urmează a fi dezbătut. În prezent instruirea are loc în Germania şi Polonia, iar misiunea a început în noiembrie 2022. Până în prezent 52.000 de soldaţi ucraineni au f ...
Atacul cu drone şi rachete lansat luni de Rusia a forţat Ucraina să deconecteze mai multe unităţi nucleare de la reţea, prezentând un risc pentru sectorul energetic nuclear, a declarat joi o misiune ucraineană la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), relatează Reuters."Federaţia Rusă continuă să vizeze în mod deliberat infrastructura energetică a Ucrainei, intenţionând să perturbe funcţionarea centralelor nucleare ale ţării, care furnizează cea mai mare ...
Handbalista ucraineană Iryna Glibko a murit, miercuri, 28 august, la vârsta de 34 de ani, a anunțat actualul său club, SCM Râmnicu Vâlcea. Sportiva, originară din Odesa, suferea de cancer, dar a continuat să joace și după ce a fost diagnosticată cu nemiloasa boală, în urmă cu doi ani. Născută pe 18 februarie 1990, Iryna Gliko a ajuns în România în anul 2012, fiind transferată de formaţia Danubius Galaţi, pentru care a evoluat un singur sezon. În ediţia 2012-2013 a Ligii ...

NATO, avertisment privind dronele rusești

Marți, 27 August 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
NATO a transmis că nu deţine informaţii care să indice că obiectul neidentificat care a intrat luni în spaţiul aerian polonez face parte dintr-un atac intenţionat al Rusiei, care şi-a intensificat ofensiva împotriva Ucrainei, dar a avertizat Guvernul de la Moscova că aceste acte sunt "iresponsabile şi potenţial periculoase", transmite EFE. Polonia a anunţat luni că un obiect, probabil o dronă, a intrat în spaţiul său aerian la începutul zilei, în timpul atacurilor masive ale ...
Armata ucraineană a declanșat marți o nouă ofensivă peste graniță, pe teritoriul Rusiei, potrivit informațiilor combinate venite atât din partea autorităților regionale ruse, cât și de la bloggeri militari ruși, preluați de canale media ucrainene. De această dată, forțele ucrainene au forțat granița în regiunea Belgorod, vecină cu regiunea Kursk, unde avansează de la începutul lunii august.Ucrainenii încearcă să pătrundă în regiunea Belgorod din Rusia, a declarat m ...

Centrale nucleare în mijlocul războiului

Marți, 27 August 2024 14:20 | Publicat în Război în Ucraina
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a ajuns marţi la centrala nucleară rusă de la Kursk, pentru a evalua situaţia, după lansarea unei ofensive ucrainene surpriză în regiune, relatează AFP. Agenţia nucleară rusă, Rosatom, a confirmat sosirea unei echipe a AFP care se află la Kurceatov, oraş situat în apropiere de centrală. Într-un comunicat, Rafael Grossi a afirmat luni că vrea să "evalueze de manieră independentă ceea ...
Public cald şi primitor, aceasta a fost părerea unanimă a artiştilor care au urcat, vreme de patru zile, pe scena Festivalului Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului”, despre miile de gălăţeni care i-au aplaudat şi s-au bucurat de reprezentaţiile lor. Luni, în seara de gală a Festivalului, spectatorii din Grădina Botanică au avut parte de un adevărat maraton folcloric internaţional. Au putut călători prin lumea cântecului şi a dansului tradiţional din Republica Mol ...
Pagina 6 din 43