După ce timp de doi ani "a făcut pace" în Ucraina, s-ar părea că Trump s-a plictisit de "hazul" lui Putin, al cărui scop este, fără discuţie, cucerirea tuturor regiunilor ucrainene limitrofe Mării Negre, dincolo de "operaţiunea specială" din Donbas. Poate s-a şi prins că liderul rus, crescut la şcoala KGB-ului sovietic, îl tot duce cu preşul, evidenţă de care cam toată lumea şi-a dat seama înaintea lui.
Drept urmare, "marele lider morcoviu" a început s-o ia mai pe ocolite.
Prima ţintă a fost Venezuela, ţară care are cele mai mari rezerve de petrol din lume şi unde companiile americane au fost "naţionalizate" de cel puţin două ori până acum. Până-n trei ori, spune zicala. Aşa că, într-o operaţiune cu adevărat specială, de la care Putin ar avea serios de învăţat, a fost "extras" rapid preşedintele Maduro, iar de-acum urmează şi extragerea petrolului. La "pachet" cu Venezuela, este posibil să pice şi Cuba, dependentă în totalitate de petrolul sud-americanilor. Ambele ţări sunt susţinătoare făţişe ale Rusiei, să nu creadă cineva că Trump dă cu zarul când îşi alege ţintele.
Al doilea actual punct nevralgic al planetei pare Iranul, ai cărui locuitori protestează pe străzi de aproape două săptămâni. Nicio legătură cu America, s-ar putea spune la prima vedere. Însă "podul aerian" de la Washington către Orientul Mijlociu din ultima săptămână, plus recentul acces gratuit la Starlinkul lui Elon Musk ridică serioase semne de întrebare, mai ales în condiţiile în care Iranul îi ajută pe ruşi în Ucraina încă de la începutul războiului.
Evident, revine pe listă şi Groenlanda, "dragoste" mai veche a lui Trump, de care-şi aduce aminte din când în când, în vremuri de prea multă linişte planetară. Uriaşa insulă arctică, cu o suprafaţă de aproape zece ori cât România, are doar 50.000 de locuitori şi n-a părut să fie interesantă pentru nimeni până acum, în ciuda bogăţiilor minerale cunoscute ale subsolului său, pentru că valorificarea acestor rezerve nu este deloc facilă, din cauza climei, iar costurile de exploatare ar putea depăşi în cele din urmă beneficiile. Şi-atunci? Explicaţia e mai mult decât simplă şi devine evidentă dacă rotim un pic planiglobul lui Mercator (apropo, pe hărţile geografului flamand, care a trăit acum 500 de ani, apare o Groenlandă "verde", deşi insula nu fusese "descoperită" oficial de către europeni) şi îl centrăm la Polul Nord. Surpriză, Groenlanda devine "buricul" lumii, iar cel mai scurt traseu dintre nord-vestul extrem de nuclearizat al Rusiei şi foarte populata coastă de est a Americii trece fix prin mijlocul insulei ce aparţine acum (încă) Danemarcei. Şi ar fi locul ideal de lansare a unor rachete balistice de interceptare, în caz că... vă lipsea legătura cu urs(s)ul moscovit.
