Plata salariilor în combinatul siderurgic Liberty Galați a fost amânată pentru săptămâna viitoare, fără să se precizeze nici data exactă, nici motivul amânării. Siderurgiștii gălățeni au aflat acest lucru printr-un mesaj transmis pe grupurile de WhatsApp de președintele sindicatului reprezentativ de pe platformă, Gheorghe Bezman. „Stimați colegi, în urma discuțiilor purtate cu Conducerea Societății Liberty Galați, referitor la plata tichetelor de masă și a salariilo ...

Euro a crescut cu 2,6 bani în ultimele trei ședințe

Joi, 26 Iunie 2025 20:00 | Publicat în ECONOMIE
Tendința depreciativă a monedei naționale, înregistrată în precedentele două ședințe, s-a manifestat şi joia aceasta, în condițiile în care a crescut nivelul aversiunii față de risc față de monedele de la marginea zonei euro. Tranzacțiile se realizau joi în culoarul 5,061 - 5,075 lei, iar cursul monedei unice a urcat de la 5,0538 la 5,0717 lei, maximul ultimei luni și jumătate. Față de începutul săptămânii, media a urcat cu peste 2,6 bani. Reamintim că euro a atins ...
Începând de vineri, 27 iunie, ora 10,00, se deschide oficial circulația rutieră pe toate drumurile de legătură aferente podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, anunță Direcția Regională de Drumuri Buzău. Se va putea circula inclusiv pe cei 19 kilometri ai drumului de legătură Brăila - Jijila, asigurând astfel conexiunea directă între pod și județul Tulcea. Totodată, va fi deschis pasajul peste calea ferată Brăila - Galați, cu o lungime de 220 de metri, contribuind ...
La 1 iulie, expiră schema de sprijin prin care prețurile la energia electrică au fost plafonate în ultimii patru ani și jumătate. În lipsa acestui sprijin, milioane de români riscă să plătească facturi dublate. În acest context, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, recomandă consumatorilor să-și schimbe furnizorul de energie, pentru a reduce costurile. „Schimbarea furnizorului de energie și alegerea unuia cu un ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat declanșarea unei ample acțiuni de control privind modul în care au fost acordate concediile medicale în România, în special în perioada aprilie-mai 2024. Potrivit acestuia, există suspiciuni serioase în privința a peste un milion de concedii medicale, care însumează aproximativ 30 de milioane de zile - o treime din totalul concediilor eliberate într-un an, relatează Digi24. „O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fra ...
Ținta de împădurire stabilită prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) riscă să fie redusă din nou - de la 26.500 la 16.000 de hectare - potrivit unor discuții apărute în cadrul Ministerului Mediului, informează Mediafax. Asociația Forța Fermierilor (AFF) trage un semnal de alarmă, susținând că aceste modificări pun în pericol o campanie esențială pentru combaterea schimbărilor climatice și susținerea agriculturii sustenabile. „E inadmisibil ca, în ...
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat că țara sa a „zdrobit” Israelul în războiul de 12 zile, transmit joi dpa, AFP și Reuters. Într-un mesaj video publicat de agenția de presă de stat IRNA, preluată de dpa, Khamenei (86 de ani) a susținut că poporul iranian „și-a dovedit demnitatea, personalitatea deosebită și extraordinară”. „Regimul sionist” a fost „doborât și zdrobit”, a declarat ayatollahul, care și-a felicitat compatrioții, „m ...
Conform datelor publicate de Oficiul ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNODC), piața globală a cocainei a continuat să se extindă rapid în 2023, stabilind noi recorduri în ceea ce privește producția, numărul consumatorilor și cantitățile confiscate, scrie Reuters. Estimările arată că producția globală de cocaină a crescut cu aproximativ o treime față de anul anterior, depășind 3.708 tone. Principala cauză a acestui salt a fost extinderea suprafețelor cultivate cu arb ...
La prima vedere, Șevcenko este doar un sat ucrainean din Donbas. Cu toate acestea, prin preluarea acestui sat aparent neînsemnat, situat la aproximativ zece kilometri de orășelul Velyka Novosilka, care a căzut în ianuarie anul trecut, rușii au pus mâna pe unul dintre cele mai promițătoare zăcăminte de litiu din Ucraina, relatează AFP și Mediafax. Litiul, care este adesea numit „aur alb” pentru industria vehiculelor electrice, este unul dintre metalele al căror preț a exploda ...
O situație absurdă ridică semne de întrebare despre protecția patrimoniului cultural românesc: imnul național „Deșteaptă-te, române!” este revendicat ca proprietate intelectuală de un studio din Londra. Conform ”Monitorul de Suceava”, compania încasează bani pentru orice videoclip de pe Facebook care conține imnul pe fundal. Incidentul a ieșit la iveală după ce o echipă de robotică din Suceava a fost sancționată automat de rețea pentru un clip în care copiii into ...
Pagina 1 din 2663