Un localnic în vârstă de 20 de ani, din Măstăcani, a reușit să bifeze toate ghinioanele posibile unui drum nocturn cu mașina prin comună.
În miez de noapte, s-a urcat la volanul unei mașini fără numere de înmatriculare, pentru a face o plimbare prin zonă. Ajuns în satul Chiraftei, a pierdut controlul volanului, neputând stăpâni mașina din cauză că nu are permis de conducere, deci nici cunoștințe cât de cât solide de șofat. A intrat frontal într-un parapet de pe margi ...
PREŞEDINTE
DISPOZIŢIA NR. 98
din 07 mai 2026
privind: convocarea în şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Galaţi, pentru luni, 11 mai 2026, ora 1100
Costel Fotea, Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi;
Având în vedere referatul de fundamentare al secretarului general al judeţului Galaţi;
Având în vedere prevederile art. 179 alin. (1), (2) lit. b), (6) şi ale art. 134 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administra ...
Bugetul Galaţiului pentru 2026, aprobat de Consiliul Local
Joi, 07 Mai 2026 15:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bugetul municipiului Galaţi a fost aprobat joi, 7 mai 2026, cu 16 voturi „pentru”, trei „împotrivă” şi şase abţineri, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local. Dezbaterile pe seama proiectului au durat mai bine de două ore. Din numeroasele amendamente depuse de AUR şi PNL, două au fost acceptate.
Potrivit Primăriei, bugetul consolidat al municipiului Galați pe 2026, care include finanțări nerambursabile, venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, e ...
Social-democratul Dragoş Magearu şi-a anunţat demisia din funcţia de consilier local, la finalul şedinţei extraordinare de joi, 7 mai 2026, în cadrul căreia a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Galaţi.
„Doresc să vă aduc la cunoştinţă că aceasta va fi ultima şedinţă la care particip în calitate de consilier local. La finalul acestei întruniri îmi voi înregistra demisia din funcţia de consilier local. Doresc să vă mulţumesc, domnule primar ...
Finanțare de 10.000 de euro pentru Comunitatea Portului Galați
Duminică, 10 Mai 2026 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Asociația de Proprietari nr. 135 Galați, împreună cu grupul de inițiativă „Comunitatea Portului Galați - Între Vecini”, a câștigat o finanțare în valoare de 10.000 de euro, în cadrul proiectului „Community Mobility Cooperatives”, apel deschis de către Asociația Orașe Energie din România (OER).
Prin această finanțare va fi realizat, în cartierul Port din Galați, un proiect-pilot de mobilitate urbană sustenabilă, care va include o stație de încărcare pentru mași ...
Semifinală de excepție pentru o tânără pianistă din Galați la un concurs internaţional
Sâmbătă, 09 Mai 2026 12:30 | Publicat în CULTURA
Într-un peisaj muzical dominat de excelență și emoție autentică, o tânără pianistă din Galați reușește să impresioneze profund. Iliana Ioana Stanciu, în vârstă de doar şapte ani, despre performanţele căreia "Viaţa liberă" a scris în mai multe rânduri, a fost semifinalistă a prestigiosului Concurs Internațional „Nicolae Știucă”, desfășurat la Cahul, în perioada 1-3 mai.
Organizat de Filarmonica Municipală Cahul și Primăria municipiului Cahul, în colaborare ...
Înscrieri la Concursul „Pianul fermecat” - ediția a IX-a
Sâmbătă, 09 Mai 2026 15:30 | Publicat în CULTURA
„Sala rondă” a Centrului Cultural „Dunărea de Jos” din Galați va răsuna sub acordurile pianului mânuit cu măiestrie de interpreţii mai mari sau mai mici, care vor participa la ediția cu numărul IX a Concursului „Pianul fermecat”.
Evenimentul, dedicat elevilor care studiază pianul atât în școlile de profil din tară și străinătate, cât și celor care sunt elevi la centrele culturale sau în sistem privat, va avea loc pe 6 iunie.Înscrierile se pot face până pe 22 m ...
BASCHET. Echipa CSM Galați dispută, duminică şi marţi, primele două meciuri din turneul play-out cu Corona Brașov, pentru menținerea în primul eșalon. După acestea, la finele săptămânii viitoare, cele două formații vor veni la Galați pentru jocurile 3-4 (se joacă în sistemul ”cel mai bun din cinci meciuri”).
BADMINTON. Prezența gălățencei Irina Gherasim (CSU) la turneul internațional de badminton din Croația a fost de scurtă durată, ea părăsind competiția înc ...
"Domnul Jones"
TVR 1, vineri, 8 mai, ora 20,00Polonia, Marea Britanie, Ucraina (2019), biografic, dramăCu: Peter Sarsgaard, Vanessa Kirby, James Norton, Beata Pozniak, Michalina Olszanska, Matthew Marsh
Titlul original: Mr. Jones
După ce călătorește pe cont propriu prin Ucraina şi este martor la Holodomor, o foamete indusă, rezultat al reformării comuniste a lui Stalin în agricultură în 1933, care a costat milioane de vieți și nu era cunoscută în afara URSS, un jurnalist bri ...
BerbecAi multă energie. Evită cheltuielile impulsive și discuțiile aprinse la serviciu.
TaurZi bună pentru organizare financiară și planuri. Poți primi o veste legată de bani sau de o colaborare stabilă.
GemeniComunicarea este cheia. Clarifici o neînțelegere sau relansezi un proiect. Evită suprasolicitarea.
RacEști mai sensibil și ai nevoie de liniște. Renunţă la orgoliu pentru a îmbunătăți relaţiile apropiate.
Leu Apar oportunități profesionale interesante, dar tre ...
