Când o fi mers primarul ultima dată cu trenul?

Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Galaţiului îi merge rău. Nu o să intru aici în detalii privind economia, investitorii, de ce se duc altundeva şi la noi nu vin etc. Am tot scris de ne-am plictisit despre lipsa infrastructurii, despre şoselele care nu există, podul care nu există şi aeroportul care nu există. Problema este că nici de biata infrastructură aia care există nu avem grijă, iar izolarea faţă de orice alt punct de pe harta României creşte şi ea, exponenţial. Să luăm, de exemplu, trenul. Un mijloc de transport în comun la care, încă, avem acces. Avem şi gară. E mare, e urâtă, a durat peste două decenii şi jumătate să fie terminată, dar există. Are nişte imbecilităţi de culoare de transfer către liniile din spate, dar măcar le are. Da, uneori trenul are podeaua mai jos decât peronul, de trebuie să urci ca să cobori din tren, dar ne-am obişnuit şi cu asta. Acum însă, trenurile care pleacă din Galaţi au întârziere. Teoretic, nu e întârziere, că pleacă mai devreme cu peste jumătate de oră, ca să facă nişte manevre pe lângă Brateş, fiindcă se lucrează la linie. Orice tren care făcea patru ore până la Bucureşti acu' face cinci. Sau până la Braşov sau Iaşi sau Cluj sau până oriunde, că Galaţiul e cap de linie. Oamenii s-au prins cum e treaba şi au început să urce sau să coboare la gara Barboşi. Care Barboşi, deşi arată ca o haltă amărâtă de cătun, este, totuşi, gara secundară a unui oraş mare. Dacă acolo sus, la CFR, cineva ar fi gândit, ar fi zis: Domnilor, timp de o lună, două, nouă, cât reparăm noi linia, toate trenurile pleacă, la ora X (unde X este ora aia din Mersul Trenurilor), din gara Barboşi. Şi treaba lor câte manevre făceau, pe timpul şi pe banii lor, ca să ajungă trenurile la Barboşi la ora X. Dar CFR-ul n-a făcut asta, fiindcă, suspectez eu, toţi călătorii plătitori de bilete le-ar fi sărit în cap că nu au condiţii în gară. La Barboşi, de dinainte de Revoluţie, n-a mai investit compania un leu în toalete, sală de aşteptare, casă de bilete computerizată etc. Şi de ce n-a mai investit? Păi, e simplu, fiindcă nici Primăria Galaţi nu pare să creadă că respectivul cartier face parte din oraş. În afară de a prelungi o linie de autobuz după ce ne-am plictisit scriind despre asta, nici Primăria n-a făcut încă nimic palpabil la Barboşi. Primarul nu l-a chemat pe domnul şef de la CFR la o cafea, să îi spună: Boss, nu ştergi pe jos cu clienţii plătitori nu doar de bilet de tren, ci şi de taxe şi impozite de oraş mare, că nu te las! Noi punem mai multe autobuze la Barboşi, mata rezolvi cu trenurile, hai, ce zici, batem palma? Chiar, când o fi mers primarul ultima dată cu trenul?

Citit 2240 ori Ultima modificare Luni, 19 Noiembrie 2018 18:48

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.