Se lasă noaptea peste Galaţi. Noaptea minţii

Evaluaţi acest articol
(41 voturi)

Apăsător, aşa mi s-a părut întunericul care, zilele trecute, stăpânea strada Domnească, de la intersecţia cu strada Gării până aproape de Palatul Administrativ. Am mers cu teamă în suflet, şi nu doar pentru că nu vedeam pe unde calc, încercând să ajung mai degrabă în zona în care iluminatul public funcţiona. Şi-mi răsuna în minte gluma aceea amară: "Cine pleacă ultimul din oraş să stingă şi lumina!".

"Luminile se aprind prea târziu sau se sting prea devreme", este unul dintre veşnicele ofuri ale gălăţenilor nevoiţi să orbecăiască prin cartierele în care, adesea, domneşte întunericul după lăsarea serii. Surprinzător, chiar şi în centrul oraşului, pe esplanadele abia modernizate de la "Potcoava de Aur" sau "Dunărea", luminile sunt, seri la rând, stinse! Iar unele dintre instalaţiile luminoase din pavaj clipesc deja, semn că nu mai e mult până când se vor stinge cu totul. Fireşte, mai toate telefoanele mobile au şi funcţie "lanternă", prin urmare ne putem descurca onorabil, desigur, cât ne ţine bateria. Mai greu e însă, cu noaptea minţii.

Aceeaşi senzaţie de întuneric greu, apăsător, care m-a încercat în centrul oraşului lipsit de lumină, am simţit-o ascultându-l pe deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa, la "Oraşul meu", emisiunea postului local TV Galaţi. O emisiune care a devenit ştire naţională şi care a atins deja un record de peste 6.500 de vizualizări pe YouTube, în condiţiile în care alte producţii ale aceleiaşi televiziuni nu depăşesc câteva zeci de vizionări.

Recunosc, sunt una dintre miile de persoane care au urmărit emisiunea respectivă, însă nu până la final. N-am putut. Delirul ideilor medicului Bacalbaşa nu avea nimic din discursul amuzant, pitoresc, provocator ori sexual, cu care, întrucâtva, mă obişnuisem când era vorba de dânsul. Era halucinant şi tragic în acelaşi timp, extremist şi toxic. Poate efectul unei anestezii administrate prost, în cadrul vreunui experiment medical sinistru.

Am avut nevoie să-mi limpezesc sufletul şi mintea, după ce l-am ascultat… Şi-am să vă mărturisesc deschis: m-am întrebat unde şi-o fi lăsat doctorul turbanul de Suleyman sau costumul de Spiderman. Deşi pitoreşti, apariţiile acelea erau, totuşi, inofensive, faţă de discursul televizat. Un discurs care arăta că, peste Galaţi s-a lăsat mai mult decât bezna. Bezna minţii.

Citit 1968 ori Ultima modificare Joi, 14 Februarie 2019 16:54

Mai multe din această categorie:

5 comentarii

  • postat de GYPSY KING
    Vineri, 15 Februarie 2019 12:35
    79.116.109.***
    HAOUALEU,DOMNITA,NASPA ATUNCI;daca s-a lasat noaptea mintii peste pasnicul nostru salas ii mai mult decat nasol!!!SE spune ca atunci cand DUMNEZEU VREA sa-l piarda pe bietul si insignifiantul om II IA MAI INTAI MINTEA!!!DE MULTE ori nu suntem decat noi VINOVETI ,nimeni altcineva,avem o viata si nu stim sa o traim cat mai frumos!!!PACAT ,cine spunea oara ca ,,viata asta-i bun pierdut,de n-o traiesti cum ai fi vrut,,!FIECARE TRAIESTE DUPA CUM CREDE SI MAI ALES,POATE !!!SANATATE SI NUMAI BINE LA TOATA LUMEA!!!LA SATRA MEA ,NU NE PUNEM ASTFEL DE PROBLEME,SI PARCA UN PIC NE ESTE MAI BINE !!!
    6
    4
    Raportează
  • postat de Sabrina
    Vineri, 15 Februarie 2019 09:49
    82.137.13.***
    Nu înțeleg de ce vă mai Plângeți că nu este lumină pe Stradă dacă vă mirați că este Noaptea Minții /// Domnul Doctor ne-a declarat că suntem într-un RAHAT TURCESC CU AROME DE DEMOCRAȚIE LIBERALĂ PÂNĂ PESTE CAP /// UNDE A Greșit DOCTORUL și de ce mai SUNTEM REVOLTAȚI NOI DACĂ OMUL A SPUS PE ÎNȚELESUL TUTUROR CĂ NU SUNTEM NICI CAL NICI MĂGAR SUNTEM IN LATRINA EUROPEI UNDE AVEM DE TOTATE SI MAI MULT DECÂT ATÂT /// AVEM CORUPȚIE MARE(de unde am luat modelul??) INFLAȚIE// CRIZE FINANCIARE/// ROBOR /// PENALI /// DROGAȚI// 5 000 000 de oameni lipsă și nu am avut nici DICTATURĂ ȘI NICI RĂZBOI ///ATUNCI DOMNUL DOCTOR MINTE DACĂ NE MAI ZICE CĂ TRĂIM DEGEABA IN FRUMOASA SI FASCINANTA ROMÂNIE?
    13
    6
    Raportează
  • postat de HAHAHA
    Vineri, 15 Februarie 2019 09:33
    194.105.20.***
    La acesti conducatori actuali - asa popor, iar in viitor, colonia ROMINA !!!
    3
    9
    Raportează
  • postat de Vali
    Vineri, 15 Februarie 2019 08:48
    188.24.197.***
    Bravo, Anca, ai spus ceva esential. ! Acest oras ROSU, zis si Galati, fieful p.s.d.-istilor, isi merita soarta. Cei informati pleaca zilnic din oras. Definitiv.
    3
    14
    Raportează
  • postat de Alexuz
    Vineri, 15 Februarie 2019 08:05
    5.2.205.***
    Dupa ora 21:30-22:00 spui ca este orasul parasit. Nimeni pe strada si bezna cat cuprinde.
    Noroc de masinile asteea de lux ca mai circula pe strazi de mai dau putin impresia de un mic Las Vegas.
    4
    6
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.