Un dar pentru trei decenii de ziar

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

11 decembrie 2019 a venit şi a trecut, iar noi, echipa "Vieţii libere", împreună cu prietenii noştri dragi, artişti, sponsori şi, evident, cititori, am mai trecut la capitolul amintiri frumoase create împreună un eveniment care a ieşit aşa cum ne-am dorit: cald, ca o petrecere în familie, cu surprize şi muzică bună. Concertul aniversar, organizat în cinstea celor 30 de ani de când slujim, noi şi cei de dinaintea noastră, urbea şi judeţul acesta, a fost modul nostru de a le spune gălăţenilor mulţumesc pentru aceste decenii de încredere şi de sprijin. Pentru ziar, nimic nu s-a schimbat. Ieri a apărut, la timpul stabilit, astăzi o va face din nou. Prea puţin a fost timpul în care, la o cafea, am schimbat impresii despre seara trecută. Unii dintre noi erau deja, la 9,00 dimineaţă, pe teren, la întâlnirea săptămânală cu cititorii în cartierele oraşului, alţii pe drum spre Ghidigeni, pentru documentarea săptămânală din mediul rural. Unii se pregăteau să ia parte la şedinţa Consiliului local, alţii aveau în lucru subiecte pentru zilele următoare, fiindcă partea editorială a proiectului nostru aniversar continuă. La fel cum, evident, viaţa de zi cu zi a Galaţiului trebuie monitorizată şi consemnată pentru posteritate.

Unele lucruri care ne-au impresionat pe toţi, în timpul spectacolului, trebuie menţionate: un venerabil domn îmbrăcat la patru ace, cu fular de mătase şi cravată, care s-a bucurat atât de mult de muzică, una dintre cei mai mici spectatori, o fetiţă de vreun an şi-un pic, atât de fascinată de dansatoarele de la Anttitude, încât voia să intre cu ele în formaţie, o spectatoare care şi-a dorit atât de mult să-l asculte pe Florin Ristei încât şi-a lăsat căţelul la uşă, în grija unui bodyguard, doar ca să poată intra la concert.

Tuturor celor care au venit să ne fie alături, în ciuda traficului mult îngreunat din oraş, a faptului că era seara unei zile de lucru, iar a doua zi mulţi se trezeau la 5,00, le mulţumim. Pentru noi, prezenţa fiecărui om din sală a fost o bucurie reală, după cum o bucurie reală a fost şi pentru artişti - Among The Filters, Mad Grooves, Maria Magdalena Dănăilă, Florin Ristei &Freestay, Proconsul, plus trupele de dans Unity Squad şi Anttitude - cărora, de asemenea, le mulţumim pentru implicare şi dăruire. Sponsorii, echipa tehnică, personalul Sălii Sporturilor şi toţi gălăţenii care ne-au ajutat, în orice mod, primesc, de asemenea, recunoştinţa noastră. O seară magică a trecut, "Viaţa liberă" rămâne mereu la post, în slujba Galaţiului.

Citit 1487 ori Ultima modificare Joi, 12 Decembrie 2019 17:46

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.