Tu mai crezi în Moş Crăciun?

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Eu mai cred! Bine, pe vremea copilăriei mele îl chema „Moş Gerilă”, avea barbă din vată cumpărată "pe sub mână" de la Farmacie, purta mănuşile albe ale tovarăşei educatoare şi bocancii tăticului lui Bogdan, colegul meu preferat de la grădiniţă. Îmi aducea cărţi şi ceva bomboane de pom. Bomboane care, de regulă, nu prea apucau nici a treia zi de Crăciun, darămite Revelionul! Rămâneau doar hârtiuţele argintii răsucite, prinse la loc în brad cu grijă, să nu se prindă ai mei c-au rămas fără conţinut: o bomboană cu gust zaharisit şi glazură de ciocolată decolorată. E drept, în acele vremuri unii dintre colegii mei de grădiniţă susţineau că bananele cresc direct pe dulapul cu haine, înfăşurate în ziar. Ce-i drept, şi eu eram convinsă că portocalele se coc numai iarna, când sunt aduse "din ţările calde"… Vremuri!

Despre Moş Crăciun, am aflat, tot în acele vremuri, de la bunica. Îmi povestea cum, în noaptea de Ajun, Moşul cel Bun intra tiptil în casă. Neştiut de nimeni, îi lăsa mamei, sub pernă, acadele şi nuci. Dar numai dacă fusese cuminte peste an! Prin urmare, tot mai "de treabă" mi se părea Moş Gerilă, care venea garantat de două ori: o dată „în carne şi oase” la grădiniţă, la sfârşitul serbării de iarnă, şi încă o dată acasă, în secret, când îmi lăsa darurile sub bradul împodobit.

Mă uit acum cu ochi curioşi la „invazia” de Moş Crăciuni, crăciuniţe, spiriduşi, elfi şi reni, la entuziasmul debordant mimat sau real, la goana după cumpărături, la maratonul pregătirilor de Sărbătoare început încă din octombrie, dinainte de Halloween! Unii i-ar spune consumerism, iar alţii - de-a dreptul risipă.

În numele „sfintei sărbători” se cumpără cantităţi industriale de mâncare, se mimează bucuria, compasiunea şi caritatea. „Fii mai bun (nu doar) de Crăciun!” este îndemnul pe care-l auzim sistematic şi care sună fals şi trist. Nu ştiu dacă ne trebuie un Crăciun ca să fim mai buni unii cu alţii, mai darnici cu cei care n-au TOT ANUL nu doar de Crăciun, mai înţelegători unii cu alţii, mai iertători şi mai calzi.

Dar dacă avem nevoie de un "pretext" pentru a redeveni OAMENI, probabil că e bun şi Crăciunul. Măcar dacă ar ţine tot anul...

Chiar, tu mai crezi în Moş Crăciun?

Citit 2087 ori Ultima modificare Luni, 23 Decembrie 2019 18:27

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.