Ascunsul coronavirusului sub preş

Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

13 persoane venite din China sunt ţinute în carantină de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, pentru a exclude posibilitatea infecţiei cu noul coronavirus. Evident, carantina este necesară, măsurile de precauţie, de asemenea. Potrivit informaţiilor pe care lumea medicală internaţională le deţine la această oră, perioada de incubaţie a virusului este de 14 zile. Deci, teoretic, dacă, după două săptămâni de la intrarea în ţară, persoanele cu pricina nu se îmbolnăvesc, totul e bine. Între timp, cei care vin în contact cu aceştia trebuie să respecte recomandările privind igiena şi dezinfecţia locală, astfel încât riscul de răspândire să fie minimizat.

Ce nu înţelegem, însă, este de ce această informaţie nu a fost dezvăluită publicului decât ieri, la insistenţele presei, când, în mod firesc, autorităţile sanitare ar fi trebuit să facă publică informaţia încă de la început, insistând pe măsurile de protecţie personală pe care ar trebui să le aplicăm cu toţii. Să ne înţelegem, oamenii reveniţi din China s-au comportat exemplar, au solicitat control medical de specialitate, exact aşa cum trebuia, nu sunt bolnavi, deocamdată, nu au încălcat nicio lege şi nimeni nu are nimic împotriva lor. Dar faptul că Direcţia de Sănătate Publică nu a considerat necesar să informeze populaţia, mi se pare absolut aberant. Se invocă nevoia de a nu panica inutil populaţia. dar, să fim serioşi, oare nu intră mai abitir oamenii în panică atunci când le ascunzi adevărul? Oare nu se întreabă lumea de ce nu le-ai spus? Tocmai instituţia care ar trebui să le garanteze că se iau toate măsurile pentru păstrarea stării de sănătate a populaţiei secretizează inutil un fapt, refuzând să le permită oamenilor să îşi ia propriile măsuri de siguranţă. Să ne înţelegem, carantina la domiciliu este o chestiune aproximativă. Nu înseamnă că persoanele purtătoare ale virusului nu intră în contact cu nimeni altcineva. Oamenii aceia au şi ei probabil familii, trebuie ca în aceste două săptămâni să trăiască, să se hrănească, este imposibil să fie complet izolaţi. Unde mai pui că nici uman nu este. Şi atunci, nu era mai normal, mai firesc, să iasă DSP Galaţi şi să anunţe oamenii: "Uite, fraţilor, avem situaţia aceasta, vă vom ţine la curent cu evoluţia persoanelor în cauză, între timp, respectaţi vă rugăm x, y şi z măsuri de prevenire, ca să evităm împreună o eventuală răspândire a coronavirusului". Secretomania nu ţine loc de spălat pe mâini, iar ascunsul coronavirusului sub preş e o imbecilitate.

 
Citit 1781 ori Ultima modificare Joi, 06 Februarie 2020 16:56

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.