"DA, oameni buni, avem un sistem defect, cu o clasa politică defectă. Dacă schimbarea nu va veni din noi, vom fi sortiți pieirii. Am fost şi eu aseară la manifestările organizate la Galați, tocmai pentru a simți pe pielea mea revolta străzii. Poate că nu sunt mai bun decât alții, poate că această cangrenă a sistemului m-a atins şi pe mine, dar cred în aceeași măsură ca încă mai am acea doza de energie şi de idealism care să mă facă să lupt"…
Aşa mărturisea, pe 5 noiembrie 2015, pe contul său personal de Facebook, un tânăr gălăţean. Un tânăr ajuns, astăzi, unul dintre politicienii de frunte ai Galaţiului. N-am să-i dau numele, dar am să mă întreb dacă-şi mai aminteşte de postarea făcută acum cinci ani şi care e încă publică pe contul său de Facebook.
Mărturisirea - emoţionantă, de ce să nu recunosc - fusese făcută "la cald". Tânărul de atunci participase la protestul din seara de 4 noiembrie 2015, care a scos în stradă, pentru prima dată, peste 3.000 de gălăţeni, care au cerut schimbarea. Totul se petrecea după Colectiv. Era acum cinci ani…
Şi iată că n-a trecut decât un cincinal de la Colectiv şi un nou pârjol ne-a cutremurat: saloanele unei secţii de Terapie Intensivă transformate în saloane ale iadului. Faptul că nu s-a întâmplat la Galaţi, nu e un gând care să aducă alinare, ci un cumplit semnal de alarmă. Sâmbătă seara s-a petrecut la Piatra Neamţ. Cine ştie unde ar putea lovi, în zilele următoare…
Ce s-a ales din schimbarea pe care gălăţenii, şi nu numai ei, au cerut-o în stradă în noiembrie 2015?! Unde şi ce s-a schimbat? Şi mai ales: cu cine?!
În afară de condoleanţele transmise de tot soiul de guri politice, de a mima îngrijorarea şi revolta pe sticla televizorului şi pe reţelele de socializare, de a arăta cu degetul în căutarea unor vinovaţi de circumstanţă, ce s-a schimbat?!
Nimic.
Uite, săptămâna trecută asistam la şedinţa Consiliului Local, transmisă live, pe Facebook, şi nu-mi venea a crede urechilor. Comisii monocolore, formate doar din membri PSD. Şi-mi aminteam că în anii trecuţi în acele comisii mai intra câte un membru şi de altă culoare politică, să fie şi el acolo, măcar simbolic. De sămânţă… Uite că n-a mai fost să fie! Deci s-a schimbat, cumva, ceva.
Mă întreb ce-ar gândi politicianul de azi citindu-şi mărturisirile de acum cinci ani, de la care am pornit. Că a fost naivitate? Că atâta s-a putut?! Că schimbarea pe care am clamat-o n-a mai fost să fie.
Şi probabil că n-ar trebui s-o mai aşteptăm nici de la alegerile ce va să vină.
