Ora de aur a coronavirusului

Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Gata, Covidul primește "fatala" de la guvern. De duminică, circulația pe străzi nu va mai fi permisă după ora 22,00. Până acum, aveam voie în afara locuinței până la 11 seara, de duminică însă vom putea ieși doar până la 22,00. Ca și până acum, vor rămâne valabile excepțiile actuale, pentru cei care pleacă sau vin de la serviciu după ora respectivă sau cei care au urgențe medicale.

Așa cum televiziunile au minutul de aur, care le indică cea mai mare audiență, tot așa, probabil, coronavirusul are ora de aur, iar aceasta pare a fi intervalul orar 22,00-23,00, pe care CNSU și guvernul tocmai l-au "eliberat".

Multe lucruri nu se știu încă despre pandemie, despre toate efectele pe care le poate avea infectarea cu Covid, nu se cunosc nici măcar toate reacțiile la vaccinuri și efectele pe care acestea le pot genera, pe termen mediu sau lung. Nimeni nu poate spune cu exactitate nici măcar care vaccin este mai bun. E normal acest lucru, odată ce, de la începutul pandemiei, totul a mers pe repede înainte, în primul rând eforturile de creare a vaccinurilor. S-a mers practic din aproape în aproape, pe metoda vedem ce se întâmplă și învățăm din mers. S-a spus, în primele luni ale pandemiei, că sunt bune și vizierele din plastic, apoi s-a renunțat la ele. Se spunea la început că măștile chirurgicale obișnuite nu sunt bune de nimic, pentru că aerul expirat oricum trece prin ele. Acum, ele sunt obligatorii pentru toată lumea, peste tot în afara locuinței și par a fi, alături de spălatul și dezinfectarea mâinilor, singura măsură viabilă anti-Covid unanim acceptată. Cum spuneam, învățăm cu toții din mers și ne rugăm să nu ne lovească virusul tocmai pe noi.

De câteva zile, numărul zilnic al cazurilor de infectări noi a început să crească din nou. De la sub 2.000 zilnic, am ajuns să "cochetăm" cu pragul de 5.000. Autoritățile se declară îngrijorate, dar nu foarte mult, din moment ce anunță că nu au în vedere un lockdown de Paște. Ar fi, probabil, prea mult, pentru o țară majoritar ortodoxă și cu o tradiție a mersului la biserică pentru a lua lumină, să "anulezi" Paștele pentru al doilea an consecutiv. Așa că, deocamdată, reducem cu o oră, de la 23,00 la 22,00, intervalul în care se poate ieși din locuință. Probabil că atunci circulă cel mai mult pe străzi "purtătorii".

Aceasta să fie oare rețeta miraculoasă a reducerii numărului de cazuri în România? Bine-ar fi să fie așa!

Citit 1375 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Martie 2021 19:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.