Transurb îşi bate joc de noi

Evaluaţi acest articol
(30 voturi)

Astăzi, şoferii Transurb protestează în faţa Prefecturii, care e taman lângă Primărie, să nu uităm, fiindcă sunt de părere că managementul companiei este defectuos. Nu intru în detalii, vom reveni asupra lor mâine, ideea este că oamenii nu s-au hotărât să iasă în stradă doar pentru drepturile lor - ceea ce ar fi fost perfect legitim - ci şi pentru că sunt convinşi că modul în care este condusă compania de transport public local nu este în interesul urbei, al nostru.

Nu sunt expertă în management, dar ştiu foarte bine cum se prezintă serviciile Transurb, fiindcă merg zilnic cu autobuzele. Practic, în foarte multe cazuri, Transurb îşi bate joc de noi. În ultimele patru luni, m-am confruntat personal cu următoarele probleme. De trei ori, autobuzul (39, 23 şi 11) s-a stricat în plin traseu şi, cu toate eforturile şoferului, nu a mai pornit. A fost nevoie să iau taxiul sau să merg pe jos ca să ajung la destinaţie, în condiţiile în care aveam abonament pe toate liniile, care costă 90 de lei pe lună. De cinci ori, automatul pentru încărcarea cardului şi/sau eliberarea biletelor temporare nu a funcţionat corespunzător: ori nu mergea deloc, ori nu avea bani suficienţi, ori nu avea hârtie pentru bilete, ori pentru chitanţe, ori era înfundat cititorul de card. Eu am mers pe jos două staţii şi am luat bilet de la cea mai apropiată casă de bilete, dar câtă lume are timp şi disponibilitate să facă asta? O a treia situaţie este lipsa informaţiilor updatate, atât pe site-ul Transurb, cât şi la afişajul din staţii. Din cauza şantierelor, multe trasee au fost şi continuă să fie modificate, fără ca acest lucru să fie anunţat cu suficient timp înainte şi prin cât mai multe mijloace de informare. De foarte multe ori, Transurb se mulţumeşte să pună anunţurile doar pe pagina de Facebook, nu pe site, netrimiţându-le nici către presă, iar în staţii folosesc afişaj temporar inadecvat, care de multe ori este smuls în primele ore după instalare. Toate aceste situaţii negative nu au nicio legătură cu calitatea şoferilor, ceea ce mă face să cred că oamenii au dreptate să protesteze. Evident, există situaţii nedorite legate şi de prestaţia conducătorilor auto: închisul uşilor în faţa oamenilor când în mod clar i-au văzut în retrovizoare, condusul în mod inadecvat şi chiar periculos, vorbitul la telefon la volan etc. Dar, odată rezolvate problemele tehnico-administrative, educarea şi controlarea personalului sunt posibile. Desigur, dacă se doreşte, fiindcă, nu-i aşa?, peştele de la cap se împute.

Citit 3674 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Septembrie 2021 23:38

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.