Iar cuvântul anului 2021 este... !

Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Reacția la stresul reprezentat de COVID-19 a dus la o creștere cu aproape 60 la sută a cazurilor de anxietate, jumătate dintre ele necesitând tratament medicamentos, arată un studiu al Institutului Socola din Iași, citat de Libertatea. Au crescut și cazurile de depresie cu aproape 40 la sută, iar dependențele de alcool și droguri, cu aproximativ 40-45 la sută. Riscul suicidar a crescut, de asemenea, cu aproximativ 13 la sută, mai spune studiul.

Și nu numai atât. COVID-ul și controversele despre el au îndoliat familii, au stricat prietenii de-o viață, au învrăjbit comunități, iar vaccinul, cel care anul trecut era văzut ca o ultimă speranță pentru a reveni la viața normală de dinainte de COVID, ne-a pus pe poziții aparent ireconciliabile, cum nici măcar politica nu a reușit până acum.

Nu cred că există vreo discuție între oricare parteneri sau grupuri de dialog în care să nu apară și cuvântul "vaccinare". Nu cred că există familie în care acest termen să nu fie menționat măcar o dată în zi. Nu cred că există vreun ziar sau post TV de știri ori de cancanuri în care să nu apară măcar o referință la "vaccin" sau "vaccinare". Și nu vorbim aici numai de români, ci de lumea întreagă.

În aceste condiții, nu trebuie să mire pe nimeni că "vax", termenul englezesc informal pentru vaccin sau vaccinare, a fost declarat cuvântul anului de Oxford English Dictionary, după cum scrie BBC. Editorii dicționarului spun că a fost alegerea evidentă, pentru că acest cuvânt a avut un impact izbitor în 2021. "Vax" a fost înregistrat pentru prima dată în engleză în 1799, dar până în acest an a fost foarte rar folosit.

Sunt acceptate, ca ortografie, ambele forme - vax și vaxx. Printre definițiile Oxford English Dictionary apar și derivatele: vaxxie (un selfie de vaccinare, o fotografie făcută în timpul sau imediat după vaccinare, mai ales împotriva COVID-19, și distribuită online), anti-vax (opus vaccinării), anti-vaxxer (persoană care se opune vaccinării), double-vaxxed (persoană care a fost vaccinată cu două doze de vaccin).

În alegerea cuvântului anului, cei de la Oxford English Dictionary au luat în calcul și "pandemie", cuvânt a cărui utilizare ar fi crescut cu peste 57.000 la sută în acest an.

Tradiția de alegere a unui cuvânt al anului există și la Collins English Dictionary. Editorii acestuia încă nu au ales câștigătorul din 2021, dar vă putem spune că, în 2020, cuvântul anului a fost "lockdown".

Păi, cum să nu te lovească anxietatea sau depresia?

Citit 1505 ori Ultima modificare Luni, 01 Noiembrie 2021 23:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.